Moldova
Marfă de larg consum și lucruri second-hand, introduse ilegal în țară (VIDEO)
Mai mulți saci cu încălțăminte uzată și un motor auto au fost depistate în apropierea punctului de trecere Sculeni. La fel, a fost găsită și confiscată marfă de larg consum în apropiere de punctul de trecere Vulcănești.
Acum două zile, un microbuz marfar care staționa în apropiere de punctul de trecere Sculeni a fost verificat de o echipă mobilă a poliției de frontieră. Atât șoferul, cât și pasagerul au părăsit transportul și s-au îndreptat în direcții necunoscute în satul Sculeni.
Din cercetările primare asupra autovehiculului s-a constatat prezența a 27 de saci, încărcați cu încălțăminte de tip second-hand, peste 800 de perechi, și un motor auto. Ulterior, s-a aflat că mijlocul de transport a traversat frontiera, fiind legitimați la controlul documentelor doi cetățeni moldoveni de 27 și 32 de ani, locuitori ai raionului Ungheni.
La scurt timp, a fost identificat locul aflării conducătorului auto și supus audierii. Tânărul a confirmat informațiile acumulate pe caz, precum și faptul că la trecerea frontierei nu a completat formularul de declarație vamală pentru marfa transportată.
De asemenea, persoana nu a putut prezenta vreun act de proveniență și deținere a mărfii. Mijlocul de transport a fost sigilat, iar cazul este cercetat în continuare.
Totodată, la doar 50 metri de punctul de trecere Vulcănești, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un Opel Zafira, autoturism condus de un moldovean de 47 de ani. După controlul documentelor de identitate s-a solicitat de a prezenta bunurile pe care le transportă și actele pentru acestea.
În rezultat, s-a depistat un lot de produse alimentare și detergenți, pentru care șoferul nu deținea niciun act de însoțire. Autoturismul și marfa, ridicată au fost transmise la Biroul Vamal Sud pentru continuarea cercetărilor.
Moldova
/VIDEO/ Trei indivizi ar fi furat un milion și jumătate de lei dintr-un oficiu, după care au fugit într-o direcție necunoscută.
Ar fi pus mâna pe un milion și jumătate de lei, după care au fugit într-o direcție necunoscută. Trei bărbați cu vârstele de 24, 59 și 61 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, au fost reținuți și sunt suspectați că ar fi comis un furt dintr-un oficiu din sectorul Buiucani al capitalei.
Oamenii legii au fost sesizați de către directorul întreprinderii, care a comunicat că la sosirea la serviciu a depistat dispariția unei sume de 1.500.000 de lei din safeul instituției.
În urma investigațiilor desfășurate de către polițiști și procurori, cei trei suspecți au fost identificați și reținuți.
În automobilul unuia dintre au fost depistate uneltele și obiectele utilizate pentru pătrunderea în oficiu.
Ulterior, cei trei au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea posibilei implicări a suspecților în alte infracțiuni comise.
Moldova
/VIDEO/ Minor, dar deja certat cu legea. Adolescentul a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri.
Minor, dar deja certat cu legea. Este vorba despre un adolescent de 16 ani din raionul Edineț care a fost prins în flagrant de către oamenii legii în timp ce plasa droguri în ascunzișuri.
Potrivit forțelor de ordine, suspectul, acționând în comun cu alte persoane, ar fi procurat narcoticele prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, iar ulterior le-ar fi păstrat, transportat și distribuit consumatorilor de droguri pe teritoriul aceluiași raion. Polițiștii au depistat în posesia minorului 42 de pachețele cu substanță cristalină de culoare albă asemănătoare cu drog tip PVP, cunoscut în rândurile consumatorilor sub numele de „sare”. Conform forțelor de ordine, valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 50.000 de lei. În consecință, oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, săvârșită în scop de înstrăinare, acțiune comise de două și mai multe persoane și în proporții deosebit de mari”, iar minorului i-a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara. Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii că minorii sunt în egală măsură, pasibili de răspundere penală și nu doar traficul de droguri în cantități impunătoare atrage pedeapsa cu închisoare, ci și deținerea unui singur gram de substanțe narcotice poate fi calificat ca și „proporții deosebit de mari”, în funcție de tipul acestora. În acest context, Poliția îndeamnă minorii să nu se implice în activități suspecte și să denunțe orice tentativă de atragere ilicită în comiterea infracțiunilor, inclusiv a celor legate de trafic de droguri.
Moldova
/VIDEO/ La un pas de tragedie. Un copil a fost salvat, după ce a rămas blocat pe o plută de lemn în mijlocul unui iaz.
S-a luat cu joaca și a fost la un pas de tragedie. Este cazul unui copil de doar 7 ani care a fost salvat de specialiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Cazul la fost înregistrat în după-amiaza de 11 ianuarie. La serviciul unic 112 a parvenit un apel de la câțiva trecători. Aceștia au comunicat că pe apa unui bazin acvatic din orașul Ungheni un copil se afla de unul singur pe o plută de lemn. Acesta fiind panicat și alarmat striga după ajutor. La fața locului au intervenit rapid două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia în scurt timp au recuperat în siguranță copilul la mal.
În urma incidentului copilul nu a suferit careva traumatisme. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i supravegheze permanent și să nu le permită aflarea sau jocul de unii singuri în apropierea râurilor sau bazinelor acvatice. De asemenea, salvatorii avertizează că aflarea pe suprafața bazinelor acvatice prezintă un pericol iminent pentru viață și sănătate, în special când are loc formarea stratului subțire de gheață. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
-
Moldova4 zile în urmă
Dispărut de mai bine de trei luni. Bărbatul care apare în imagini este căutat de apropiații săi și polițiști.
-
Moldova5 zile în urmă
Conflict soldat cu leziuni. Un adolescent a fost înjunghiat în spate chiar de propriul tată.
-
Moldova4 zile în urmă
Fostul polițist care ar fi ucis tânăra însărcinată de la Orhei, condamnat la detenție pe viață.
-
Moldova4 zile în urmă
Vânătoare cu final fatal. Un bărbat și-ar fi împușcat mortal amicul, în timp ce se aflau la braconaj.
-
Moldova5 zile în urmă
Va sta în pușcărie. Un moldovean ar fi ucis cu sânge rece un bărbat, în Italia.
-
Moldova5 zile în urmă
Alertă la Aeroport. Vameșii și polițiștii de frontieră au găsit explozibil într-o jucărie
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Patru tineri sunt cercetați penal, după ce ar fi bătut cu sânge rece doi adolescenți.
-
Moldova11 ore în urmă
/VIDEO/ Trei indivizi ar fi furat un milion și jumătate de lei dintr-un oficiu, după care au fugit într-o direcție necunoscută.