Rețele de socializare

Moldova

FOTO: Un nou furt de motorină din trenurile CFM. Șefii depoului par să treacă cu vederea acest caz.

Un nou furt de benzină din garniturile CFM. S-a întâmplat pe data de 30 martie, conform materialelor înregistrate de oamenii legii și confirmate pentru Deschide.MD de Inspectoratul de Poliție Ungheni. Făptașii ar fi doi angajați ai CFM care au fost prinși de către serviciul securitate internă al instituției. Responsabilii depoului par să treacă cu vederea infracțiunea.

Publicat

Polițistul care a înregistrat cazul, Sergiu Șîșcanu, afirmă că în portbagajul angajaților CFM a fost depistată o cantitate de 30 de litri de motorină. Având în vedere că făptașii nu-și recunosc vina și spun că combustibilul le aparține, polițistul a făcut un demers către depoul din Ungheni ca să confirme existența pagubei.
Reporterii Deschide.MD nu au reușit să ia legătura cu șeful depoului din Ungheni, în schimb au vorbit cu șeful depoului central al CFM care, împreună cu adjunctul său, ne-au spus că benzina le aparține angajaților lor și că aceștia ar avea bon de plată pe ea.
Am întrebat dacă bonul a fost prezentat undeva, sau se opereaza doar cu afirmații, la care responsabilii depoului au spus că ei nu au văzut bonul dar înclină să-și creadă subalternii.
Vom preciza că discuția a fost purtată concomitent cu șeful depoului central Alexandru Ciui și cu adjunctul său. Asta după ce primul a invocat că nu știe limba română și a transmis telefonul subalternului său ca să-l ajute.
I-am întrebat, totodată, dacă șefii depourilor care înregistrează consum excesiv de combustibil sunt sancționați în vreun fel,  la care cele două persoane cu care am vorbit ne-au spus că da, dar au refuzat să ne spună un număr estimativ al sancțiunilor. Când am întrebat câte cazuri de furt de combustibil au avut pe parcursul anului trecut, adjunctul depoului central ne-a spus că nu cunoaște cu cine vorbește și nu are de gând să ne ofere așa informații la telefon.
Vom aminti că numai cu 10 zile înainte de acest caz, alte patru persoane, printre care doi angajați ai Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, au fost prinse în flagrant furând motorină din rezervorul unei locomotivei. În acest caz ar fi implicați un mecanic de locomotivă, ajutorul de mecanic, dar și doi intermediari, potrivit celor constatate de Serviciul Securitate Internă al CFM. Suspecții intenționau să sustragă 500 de litri de combustibil, însă planul le-a fost dat peste cap de inspectorii SSI ai CFM, ajunși la fața locului. Aceștia au reușit să scoată din rezervor 150 de litri de motorină.


Moldova

Moldovean prins cu contrabandă: Paleți încărcați cu țigări de circa 6 milioane de lei, depistați în TIR-ul condus de bărbat.

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat în Ucraina pentru contrabandă cu țigări în valoare de circa 6 milioane de lei, ascunse într-un camion încărcat cu căpșuni. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, activa ca șofer pentru o companie moldovenească de transport internațional de mărfuri.

Publicat

Potrivit procurorilor din regiunea Cernăuți, moldoveanul transporta peste 15 tone de căpșuni ale unui producător ucrainean spre România, prin punctul de trecere „Mamăliga”. În timpul controlului vamal, inspectorii au observat că greutatea camionului nu corespundea datelor din documentele de însoțire.

Deoarece în punctul de frontieră nu exista un scanner fix, autocamionul a fost direcționat către punctul de trecere „Porubne–Siret”, unde verificarea cu sistemul de scanare a indicat existența unei încărcături ascunse.

Pentru a ajunge la compartimentul clandestin, autoritățile au descărcat o parte din remorcă, îndepărtând mai multe paleți cu căpșuni. În spatele acestora au fost descoperite 480 de cutii cu 360.000 de pachete de țigări fără timbre de acciz, a căror valoare este estimată la peste 15 milioane de grivne, echivalentul a aproximativ 6, milioane de lei moldovenești.


Șoferul moldovean a fost pus sub învinuire pentru contrabandă cu produse accizabile în proporții mari. Instanța ucraineană a dispus plasarea acestuia în arest preventiv, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune în valoare de peste 300.000 de lei. Totodată, camionul și semiremorca au fost puse sub sechestru.

Ancheta este desfășurată de autoritățile ucrainene.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Depozitar prins în flagrant: Un bărbat, plasat în arest preventiv fiind bănuit de circulație ilegală de droguri.

Un bărbat de 36 de ani din Chișinău a fost arestat, fiind suspectat că avea rolul de depozitar într-o rețea de trafic de droguri. Acesta a fost reținut în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit anchetei, suspectul ar fi fost responsabil de păstrarea și transmiterea substanțelor narcotice către curierii implicați în distribuirea acestora.

Reținerea a avut loc în flagrant, în timpul unei achiziții de control, cu suportul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. În momentul intervenției, bărbatul transmitea droguri unui curier.

În urma percheziției corporale, oamenii legii au ridicat peste 300 de grame de PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, precum și MDMA, droguri care urmau să ajungă pe piața ilegală.


Ulterior, polițiștii au efectuat percheziții și la domiciliul suspectului, de unde au ridicat alte probe relevante pentru anchetă.

La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Business pe alcool contrafăcut: Doi bărbați au pus pe roate o linie de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice.

O linie clandestină de producere și îmbuteliere a băuturilor alcoolice a fost destructurată de oamenii legii în Chișinău. Doi bărbați, de 40 și 60 de ani, sunt cercetați după ce ar fi fabricat și comercializat ilegal băuturi alcoolice, folosind inclusiv timbre de acciz suspectate a fi false.

Publicat

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. În urma perchezițiilor efectuate la secția de producere, punctul de comercializare și la domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat 760 de sticle de divin, a câte jumătate de litru, etichetate ca fiind băuturi învechite de 5, 7 și 10 ani și marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, suspectate a fi contrafăcute.

Totodată, au fost descoperite aproximativ 400 de timbre de acciz, etichete, ambalaje, capace, sticle goale și cutii pentru împachetare, precum și circa o mie de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, folosit, cel mai probabil, în procesul de producere.

Potrivit anchetatorilor, suspecții nu au putut prezenta acte de proveniență pentru produsele depistate și nici autorizații care să le permită desfășurarea unei asemenea activități.


Cei doi sunt cercetați în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii