Moldova
Un autoturism ticsit cu bunuri, importate ilegal în țară (VIDEO)
Mai multe articole vestimentare pentru copii și maturi, bunuri nedeclarate la trecerea frontierei de stat, au fost reținute de către echipele mobile ale Poliției de Frontieră, pe traseul Leușeni – Chișinău.
În cazul dat este cercetat un cetățean moldovean de 37 de ani, șofer al autovehiculului ticsit cu bunuri.
În seara zilei de 29 ianuarie a.c., un echipaj mobil al IGPF desfășura în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni, mai multe acțiuni de verificare și control asupra mijloacelor de transport, pentru care existau bănuieli rezonabile de transport ilegal de bunuri peste frontieră.
În rezultat, la o distanță de 4 km de punctul de trecere Leușeni, pe interiorul țării, a fost oprit în trafic un Volvo XC 90, la volan aflându-se un locuitor al sat. Mileștii Mici, r-nul Ialoveni. După verificarea documentelor de identitate, polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului auto să prezente și actele necesare pentru încărcătura care o transporta. Pentru un număr de 953 de unități vestimentare, bărbatul nu deținea niciun act de proveniență și posesie. Mai mult, acesta a recunoscut că a traversat frontiera prin punctul de trecere Leușeni și nu a îndeplinit formularul de declarație vamală pentru marfă.
Bunurile importate ilegal și unitatea de transport au fost reținute conform procedurii legale. Până la elucidarea circumstanțelor și finalizarea cercetărilor vor fi depozitate la sediul SPF Leușeni.
În urma evaluării lotului de mărfuri se va stabili indicii de calificare a contravenției sau a infracțiunii.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldovao zi în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
