Moldova
Un șofer din Bălți fst prins cu 8.000 de pachete cu țigări în mașină
Astăzi 13 februarie, în jurul orei 13:00, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare aflându-se în municipiul Bălți la asigurarea climatului de siguranță a circulației rutiere, au stopat un automobil de model ,,Mercedes”, care se deplasa haotic.
Astfel, conducătorul mașinii s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de de 23 de ani. În timpul controlului, angajații au depistat că acesta transporta pe bancheta din spate aproximativ 8 000 pachete cu țigări. La întrebarea de rigoare în privința mărfii, conducătorul nu a dat un răspuns clar sau prezenta careva acte.
Ulterior, bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost condus la IP Bălți pentru documentare. Dacă nu va putea demonstra proveniența mărfii, acesta riscă a fi documentat contravențional pentru trafic ilicit de marfă.
În context, Inspectoratul Național de Patrulare solicită tuturor cetățenilor să respecte prevederile legii, iar în cazul în care observați careva abateri de la legislație nu ezitați să anunți cel mai apropiat echipaj de patrulare sau să apelați la numărul scurt 112.
Moldova
Val antidrog în centrul țării: consumatori, cultivatori și curieri, prinși într-o singură săptămână
Polițiștii din Ialoveni, Hîncești și Orhei au desfășurat în ultimele zile o serie de operațiuni antidrog care au vizat consumatori, cultivatori și curieri implicați în distribuția substanțelor narcotice în zona de centru a țării.
La Ulmu, polițiștii au descins la patru adrese unde au găsit pachețele cu droguri, folii cu urme de substanțe interzise și dispozitive de consum. Patru persoane, cu vârste între 24 și 39 de ani, au fost testate pozitiv la marijuana. În Molești, oamenii legii au ridicat o cantitate mare de masă vegetală cu miros specific și o armă IJ deținută ilegal, proprietarul de 39 de ani recunoscând că este consumator.
La Cărpineni, un tânăr de 28 de ani a fost reținut după ce ar fi cultivat cannabis procurat de peste hotare, pe care îl distribuia ulterior în cantități mari. Perchezițiile au scos la iveală marijuana hidroponică, semințe, un cântar de precizie și valută, toate trimise la expertiză.
Totodată, la Bulăiești, polițiștii din Orhei au depistat un tânăr de 19 ani care ar fi lucrat ca „curier” pentru un magazin online de droguri pe Telegram, plasând pachete în ascunzișuri din Chișinău. La domiciliul său au fost găsite Ecstasy, heroină, PVP, LSD și materiale de ambalare.
Cei vizați riscă pedepse de până la 7 ani de închisoare, iar anchetele continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în traficul de droguri.
Moldova
Un ucrainean, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a introdus în Moldova droguri de peste 6 milioane de lei
Un cetățean ucrainean de 38 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, după ce procurorii PCCOCS au demonstrat că acesta a introdus prin contrabandă în Republica Moldova peste 12 kilograme de alfa-PVP, droguri sintetice evaluate la peste 6.000.000 de lei.
Bărbatul, originar din Lvov, și-a recunoscut vinovăția, ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse mai blânde față de maximul prevăzut de lege.
Potrivit anchetei, faptele au avut loc în primăvara anului 2025. Traficantul a intrat în țară prin punctul de trecere Briceni, la volanul unui Audi Q5, evitând să declare marfa interzisă. În prima cursă, el a transportat aproape șapte kilograme de alfa-PVP, din care un kilogram l-a lăsat într-o locație ascunsă în apropiere de Vatici, iar o altă cantitate similară – într-o fâșie forestieră din zona Susleni, Orhei. Peste o lună, acesta a revenit în Moldova cu alte peste cinci kilograme de droguri, ascunse în torpedoul mașinii, în sistemul de ventilare și sub parbriz.
După documentarea primelor livrări și monitorizarea comunicării suspectului cu complicii prin aplicația Telegram, ofițerii vamali l-au reținut în a doua călătorie. Cele două transporturi însumând circa 12 kilograme de substanțe narcotice au fost ridicate și urmează să fie distruse prin ardere.
Judecătoria Chișinău a dispus și încasarea a 155.000 de lei de la inculpat, reprezentând valoarea Audi-ului folosit la trafic, întrucât mașina aparține altei persoane. Sentința este cu drept de apel.
Moldova
Trei indivizi au vandalizat iluminatul festiv din Bălți. Autoritățile cer ajutorul populației
Iluminatul de sărbătoare din centrul municipiului Bălți a fost vandalizat în noaptea de 10 decembrie, când trei persoane au distrus mai multe elemente ale decorațiunilor festive.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din parcul „Mihai Volontir”, iar imaginile au fost transmise autorităților municipale și poliției.
Primăria Bălți face apel la locuitori să ajute la identificarea făptașilor. Cetățenii care recunosc persoanele din imagini sunt rugați să contacteze de urgență poliția la numărul 112 sau la 0231 2-63-67.
Autoritățile anunță că persoanele vinovate riscă să fie trase la răspundere pentru distrugere intenționată a bunurilor publice.
-
Moldova7 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova2 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova3 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova2 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova6 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova7 zile în urmăHoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”
-
Moldovao zi în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova2 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
