Rețele de socializare

Moldova

A fugit din mâinile soțului direct la poliție. Vezi cum s-a finalizat istoria unei femei, maltratată de propriul soț.

Ana a ajuns în grabă la sectorul de poliție nr. 3 din sectorul Buiucani al municipiului Chișinău. Speriată și dezorientată, a venit cât de repede posibil să ceară ajutor, încă de la primele ore ale dimineții.

Publicat

Ana are 30 de ani. Ea le-a relatat ofițerilor de poliție că soțul era violent încă de la începutul relației, cu anii devenind tot mai dur cu ea. Nici nașterea copiilor nu l-a temperat, după cum spera ea.

În dimineața zilei respective, în jurul orei 4:00, soțul a revenit acasă, fiind extrem de violent. El i-a cerut să-și retragă toate plângerile anterioare de la poliție. Ca să scape din mâinile lui, Ana i-a promis acest lucru. Toată această scenă a avut loc în prezența celor doi copii.

Ruslan, ofițerul de sector, relatează: „Ambii copiii povestesc cu groază despre scena din ziua respectivă. Ei spun că tata a târâit-o de glugă pe mama, a lovit-o, ei s-au speriat, iar tata i-a închis în camera lor.”


Pentru a o ajuta pe Ana, poliția a cooperat cu un ONG, care a oferit consiliere psihologică și asistență juridică:

„Consider că colaborarea pe care o avem cu societate civilă are mai multe avantaje, cel mai important fiind sprijinul imediat acordat victimei. De fiecare dată, împreună cu reprezentantul societății civile, discutăm cu victima despre caz pentru a identifica următorii pași”, spune ofițerul de poliție.

În urma evaluării riscurilor, polițistul a emis ordinul de restricție de urgență.


Ulterior, un avocat al organizației non-guvernamentale a solicitat și ordonanța de protecție în instanța de judecată, cererea fiind admisă cu emiterea ordonanței pe trei luni. A urmat divorțul cu stabilirea domiciliului copiilor cu mama și încasarea pensiei alimentare pentru copii.

Astăzi, Ana trăiește cu copiii săi în siguranță, având încredere în viitorul său tot mai mult, cu fiecare zi ce trece.

„Îmi era foarte frică că el ar putea lovi sau lua copiii de lângă mine. Nu știam unde să mă adresez. Consider că am avut noroc să găsesc la sectorul de poliție nu doar protecție, dar și consiliere și sfaturi despre ce aș putea face mai departe”, relatează Ana.


Datorită mai multor intervenții și inițiative ale poliției de a combate si preveni violența în familie în ultimii ani, numărul cazurilor de violență în familie este în descreștere în comparație cu anul 2017 cu aproximativ 10%.

În anul 2018 au fost înregistrate 2655 de cazuri, peste 2200 de femei și fete devenind victime ale violenței în familie.


* numele persoanei a fost modificat, pentru a îi proteja identitatea

Moldova

/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.


La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.

Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.

Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.


Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.

O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.

La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.


Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.

Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.

Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

topul săptămânii