Moldova
/FOTO/ Pașapoarte false și mașini fără acte, în punctul de trecere Leușeni
O carte de identitate românească, cu semne clare de falsificare, și o modificare a VIN codului pentru un autoturism înmatriculat în străinătate, au depistat în ultimele 48 de ore polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.
În seara zilei de ieri, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un tânăr moldovean de 25 de ani, pasager al unui microbuz de rută R.Moldova – Germania. Conform analizei de risc persoana a fost supusă unui control adițional, fiindu-i solicitat să prezinte pe lângă pașaport și alte documente pe care le deține pentru confirmarea identității sale. În acest sens, tânărul a ezitat să prezinte toate documentele, însă după verificarea minuțioasă a portmoneului, polițiștii de frontieră au depistat printre cărțile de vizită și un buletin, care ar fi eliberat de autoritățile române pe numele persoanei aflate la controlul de frontieră.
Ca urmare a depozițiilor sale s-a aflat că acum două săptămâni a apelat la ajutorul unui conațional pentru perfectarea documentului. Contra sumei de 200 de euro, străinul i-ar fi întocmit cartea de identitate românească în doar trei zile, iar ulterior urma să fie folosită la locul de muncă în Germania. Angajații Poliției de Frontieră au ridicat documentul pentru a fi transmis spre expertiză, persoana și-a continuat călătoria.
Un autoturism de model Toyota Avensis Verso, înmatriculat în Lituania, a fost reținut pe motiv că numărul VIN cod nu corespundea cu cel din certificatul de înmatriculare. Ba mai mult, după verificări minuțioase s-a aflat că documentele prezentate aparțin altui mijloc de transport, deținut de persoana aflată în punctul de trecere. Conducătorul auto de 54 de ani este cu dublă cetățenie a Republicii Moldova și României.
La cele depistate, bărbatul a recunoscut că documentele nu aparțin autoturismului și că ar fi încercat să introducă fraudulos în țară transportul, pentru a-l folosi ca piese de schimb.
În ambele cazuri polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Moldova
Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.
Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.
Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.
Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.
În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.

Moldova
Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.
Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.
Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.
Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.
Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.
Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.
Moldova
Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.
Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.
Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.
Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.
Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.
În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.
Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.




