Rețele de socializare

Moldova

Accident cu ATV, la Drochia: O minoră și un tânăr, la spital după ce s-au izbit de gardul unui stadion.

O minoră de 13 ani și un tânăr de 21 de ani au ajuns la spital, după ce ATV-ul pe care se aflau s-a izbit de gardul unui stadion. Accidentul s-a produs în seara zilei de 25 august, în satul Pelenia, raionul Drochia.

Publicat

Potrivit poliției, ATV-ul era condus de fata de 13 ani, care ar fi pierdut controlul vehiculului, iar acesta a ajuns direct în gardul stadionului.

În urma impactului, atât minora, cât și pasagerul de 21 de ani au fost răniți. Cei doi au fost preluați de medici și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția a pornit verificări și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Moldova

14 mașini, ridicate de vameși: Automobile cu numere străine, găsite într-un parc auto din Florești.

14 mașini aduse în Moldova sub regim vamal de admitere temporară au fost găsite într-un parc auto din raionul Florești. Acestea ar fi trebuit să părăsească țara în termenul prevăzut de lege, însă au fost găsite la un agent economic care comercializează piese auto provenite din dezmembrarea mașinilor.

Publicat

Descoperirea a fost făcută în localitatea Bahrinești, raionul Florești. Ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au mers la un agent economic care se ocupă de comercializarea pieselor auto uzate.

În timpul verificărilor, vameșii au găsit pe teritoriul centrului de deservire auto 14 autoturisme cu numere de înmatriculare străine.

Mașinile fuseseră aduse în Republica Moldova în regim de admitere temporară. Potrivit vameșilor, însă, condițiile acestui regim nu au fost respectate.


Mai exact, vehiculele au rămas pe teritoriul țării în condiții care contravin regulilor vamale.

Toate cele 14 mașini au fost ridicate, iar oamenii legii continuă verificările pentru a stabili cum au ajuns acestea în parcul auto și de cât timp se aflau acolo.

Persoana vizată riscă să fie sancționată contravențional.


Vameșii atrag atenția că mașinile cu numere străine, introduse în Moldova pentru uz privat în regim de admitere temporară, pot circula pe teritoriul țării cel mult 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive.

În această perioadă, acestea nu pot fi vândute și nici transmise pentru dezmembrare.

Iar cei care depășesc termenul riscă amenzi care pot ajunge până la 65 de mii de lei pentru fiecare mașină, în funcție de perioada cu care a fost depășit termenul.


Pe lângă amendă, proprietarul poate fi obligat să achite și drepturile de import aferente fiecărui autoturism.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Spălau” zeci de milioane: Poliția a descins cu circa 20 de percheziții într-un dosar de spălare a circa 60 de milioane de lei din contrabandă.

Zeci de descinderi în capitală. Oamenii legii au destructurat o presupusă schemă de spălare a banilor în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, bani care ar proveni din fabricarea clandestină și exportarea prin contrabandă a produselor din tutun.

Publicat

Cazul este documentat de ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS. Potrivit anchetatorilor, în schemă ar fi fost implicat un grup criminal organizat, care ar fi încercat să ascundă originea ilegală a veniturilor obținute din activitatea cu țigări.

Pentru a da o aparență legală banilor, membrii grupului ar fi recurs la convertirea, transferarea și investirea acestora prin intermediul altor persoane și companii. Oamenii legii verifică inclusiv informațiile potrivit cărora o parte din banii obținuți ilegal ar fi fost investiți în construcția unor blocuri locative.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au desfășurat peste 20 de percheziții în municipiul Chișinău. Acțiunile de urmărire penală au avut loc la mai multe adrese și au vizat persoane și bunuri despre care anchetatorii presupun că ar avea legătură cu mecanismul investigat.


În urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate 80 de mii de dolari și 20 de mii de euro, sume care ar proveni din activitatea infracțională. Totodată, polițiștii au ridicat un automobil de lux fabricat în 2026 și un altul din 2019, bunuri care urmează să fie examinate în cadrul cauzei.

Pe lângă bani și automobile, oamenii legii au mai ridicat telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, contracte, precum și documente referitoare la operațiuni de leasing. Toate acestea urmează să fie analizate pentru a stabili legăturile dintre persoanele vizate și circuitul presupuselor venituri ilegale.

La moment, câteva pesrsoane sunt deja cercetate în cauza penală. Anchetatorii continuă acțiunile speciale de investigare pentru stabilirea întregii scheme și amploarea acesteia, sursa exactă a banilor, modul în care aceștia ar fi fost introduși în circuitul legal și persoanele care ar fi participat la spălarea veniturilor provenite din contrabanda cu țigări.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și determinarea rolului fiecăreia în mecanismul investigat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tâlhărită în propria casă: Un bărbat ar fi amenințat o femeie de 75 de ani și i-ar fi luat 1.200 de lei.

A trăit clipe de coșmar. O femeie de 75 de ani din raionul Sîngerei ar fi fost tâlhărită în propria locuință, în timpul nopții. Un bărbat cu fața acoperită ar fi forțat ușa casei, ar fi amenințat-o cu un obiect metalic și i-ar fi cerut bani.

Publicat

Potrivit poliției, atacul a avut loc în noaptea de 20 august, în jurul orei 03:00. Femeia a sunat la poliție și a spus că un necunoscut, cu fața acoperită, a intrat în locuința sa după ce a forțat ușa de la intrare.

Suspectul ar fi amenințat-o cu un obiect metalic și i-ar fi cerut bani. Speriată, femeia i-ar fi dat 1.200 de lei, după care bărbatul a părăsit locuința.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Sîngerei, împreună cu angajații Direcției „Nord” a INI, au desfășurat măsuri speciale de investigație pentru identificarea suspectului.


La scurt timp, oamenii legii au stabilit identitatea acestuia. Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, care a fost reținut.

Ulterior, în cadrul procedurii de recunoaștere, victima l-a identificat pe bărbat drept persoana care ar fi comis atacul.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Sîngerei.


Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


Citește mai departe

topul săptămânii