Rețele de socializare

Moldova

Caz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.

Caz halucinant în capitală. Un bărbat a atacat cu un obiect ascuțit două femei, într-un bloc locativ din sectorul Ciocana, după care s-a aruncat în gol de pe acoperișul unei clădiri din apropiere, sub privirile îngrozite ale zecilor de oameni adunați la fața locului. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Incidentul tragic s-a produs în seara zilei de 8 mai. Potrivit informațiilor oferite de poliție, serviciile de urgență au fost alertate după ce un bărbat ar fi atacat două foste colege de serviciu în scara unui bloc de locuit.

La fața locului au intervenit de urgență polițiști, pompieri și echipaje medicale, iar în scurt timp zona s-a umplut de martori șocați de cele întâmplate.

În urma atacului, una dintre victime, o femeie în vârstă de 52 de ani, a suferit multiple plăgi și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Deocamdată, starea celei de-a doua femei nu a fost făcută publică.


După atac, suspectul a fugit de la locul faptei și a urcat pe acoperișul unui bloc din apropiere. Deși oamenii legii și pomperii au încercat să negocieze cu bărbatul pentru a-l convinge să coboare, acesta s-a aruncat în gol sub privirile celor prezenți. În urma traumelor suferite, bărbatul a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și ce l-ar fi determinat pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Moldova

/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

Arme, muniții și accesorii pentru acestea, găsite în casa unui bărbat de 59 de ani din Hîncești. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, iar acum încearcă să afle de unde provin armele și dacă au fost puse în circulație ilegal.

Publicat

Bărbatul este suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul penal. Printre acestea erau arme, muniții și accesorii pentru arme, toate deținute, potrivit anchetatorilor, fără acte legale.

Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili de unde au fost procurate armele și în ce condiții au ajuns în posesia bărbatului. Totodată, oamenii legii încearcă să afle dacă acesta ar fi avut complici sau dacă armele și munițiile au fost transmise și altor persoane.


Bărbatul este cercetat penal, iar până la o eventuală decizie definitivă a instanței beneficiază de prezumția nevinovăției.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă de până la 67.500 de lei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.

O nouă „minune” pe străzile capitalei, surprinsă de polițiști. Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce apela la mila trecătorilor, folosindu-se de un scaun cu rotile. Doar că, în momentul în care oamenii legii au intervenit, acesta ar fi demonstrat că se poate deplasa fără probleme.

Publicat

Bărbatul a fost observat de echipajul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în timp ce solicita bani de la trecători și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lăsând impresia că ar avea probleme locomotorii.

Polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili situația reală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu prezenta probleme medicale care să-i limiteze deplasarea. Mai mult, în momentul intervenției, acesta s-ar fi ridicat din scaunul cu rotile și s-ar fi deplasat fără niciun sprijin.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentarea cazului. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional.


Poliția reamintește că folosirea unor metode înșelătoare pentru a obține bani de la cetățeni poate atrage răspundere conform legii și îndeamnă oamenii să fie atenți atunci când oferă ajutor persoanelor care apelează la mila publică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.

Cei trei moldoveni cercetați în dosarul celor nouă lingouri de aur, în valoare de peste 19 milioane de lei, ajung în fața magistraților. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată presupusul instigator și cei doi complici ai săi, după ce aurul a fost descoperit în luna februarie, la vama Leușeni.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei ar fi pus la cale schema și ar fi avut și rolul de autor al tentativei de contrabandă. Bărbatul a venit în calitate de pasager în Moldova cu microbuzul care transporta colete din afara țării. Dar, înainte de a ajunge la frontieră, acesta ar fi apelat la doi complici – proprietarii microbuzului și persoana care angaja șoferii.

Cei doi i-ar fi indicat locul unde aurul putea fi ascuns pentru a trece de controlul vamal. Lingourile au fost puse într-o ladă cu scule și piese de schimb din compartimentul marfar al microbuzului.

Planul nu a mers însă până la capăt. La vama Leușeni, inspectorii Serviciului Vamal au găsit într-o pungă neagră șase lingouri de aur, învelite în folie alimentară. În același loc erau ascunse și alte trei fragmente de lingouri.


În total, au fost ridicate peste 7 kilograme de aur, cu o valoare estimată la peste 19 milioane de lei.

Bărbatul acuzat că ar fi organizat transportul susține că ar fi găsit aurul în Belgia, într-o cutie ruginită, în timp ce lucra la renovarea unei case. Procurorii spun însă că acesta ar fi făcut și declarații false în vamă, afirmând că nu avea nicio legătură cu aurul descoperit.

După depistarea metalului prețios, oamenii legii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în nordul țării. În urma investigațiilor, celor trei le-au fost formulate acuzații pentru tentativă de contrabandă.


Acum, după finalizarea urmăririi penale, dosarul ajunge în instanță. Procurorii PCCOCS au expediat cauza Judecătoriei Chișinău, unde urmează să fie examinată și să se decidă dacă cei trei sunt vinovați.

În cazul presupusului instigator, procurorii au adăugat și acuzația de declarație mincinoasă, acesta recunoscându-și parțial vina.

Între timp, microbuzul folosit la transport a fost pus sub sechestru, iar aurul ridicat a fost transmis spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat.


Pentru contrabandă, legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Iar pentru declarații mincinoase, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii