Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Doi ucraineni, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera moldo-română.

Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul dat în căutare internațională prin Interpol, au fost reținuți de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal în România.

Publicat

Cazul s-a produs la sfârșitul lunii martie, în zona Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni. Potrivit autorităților, sistemele de supraveghere au observat două persoane care se deplasau rapid pe jos spre râul Prut. O patrulă a intervenit imediat și i-a oprit înainte ca aceștia să ajungă la apă.

Cei doi nu aveau acte de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetățeni ucraineni, în vârstă de 26 și 27 de ani. Oamenii legii au constatat că ambii figurau în diferite dosare penale. Unul dintre ei era dat în căutare internațională prin Interpol, iar celălalt mai fusese documentat anterior pentru o tentativă similară de trecere ilegală a frontierei moldo-române, în nordul țării, în martie 2025.

La audieri, cei doi au declarat că intenționau să ajungă în România pentru a solicita azil, însă au ales să ocolească punctele oficiale de trecere a frontierei.


În urma intervenției polițiștilor de frontieră, tânărul de 26 de ani a fost extrădat în țara de origine, iar celălalt, care era căutat la nivel internațional, a fost reținut și predat autorităților pentru a executa o pedeapsă de 12 luni de închisoare, stabilită prin hotărâre judecătorească.


Moldova

/VIDEO/ Curier de „doze”, reținut: O tânără de 19 ani a fost prinsă în flagrant în timp ce distribuia narcotice în capitală.

O tânără de 19 ani din Chișinău a fost reținută în flagrant de polițiștii Inspectoratului Centru, fiind suspectată de implicare în distribuirea drogurilor pe teritoriul capitalei.

Publicat

Potrivit anchetei, aceasta ar fi activat în calitate de curier pentru un magazin online specializat în comercializarea substanțelor narcotice.

Oamenii legii spun că tânăra a fost surprinsă în timp ce plasa droguri în mai multe ascunzișuri amenajate în diferite zone ale municipiului Chișinău.

În urma perchezițiilor corporale și la domiciliul suspectei, polițiștii au depistat și ridicat mai multe pachețele cu hașiș, precum și alte obiecte și probe relevante pentru cauza penală.


Tânăra a fost reținută pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schema infracțională.

Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsită vinovată, suspecta riscă până la 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Imagini surprinse în trafic la Chișinău: Un șofer a ignorat pietonii aflați pe trecere și a fost amendat de poliție.

Un șofer de 75 de ani a fost sancționat de poliție, după ce nu a acordat prioritate unor pietoni care traversau regulamentar strada, la o intersecție din capitală. Imaginile cu momentul au apărut pe rețelele sociale.

Publicat

Incidentul s-a produs în data de 21 mai, la intersecția străzii Calea Orheiului cu bulevardul Renașterii Naționale. Potrivit oamenilor legii, inspectorii INSP s-au autosesizat după apariția imaginilor video în mediul online și au identificat rapid conducătorul auto.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 75 de ani. Acesta a fost tras pe dreapta și sancționat pentru încălcarea comisă.

Poliția le reamintește șoferilor că sunt obligați să acorde prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.



Citește mai departe

Moldova

Escrocherie de 800 de mii de lei: Încă un bărbat din capitală a căzut în plasa șarlatanilor.

A crezut că vorbește cu angajați ai unei companii de curierat și ai Băncii Naționale a Moldovei, însă de fapt a căzut în plasa escrocilor. Un bărbat de 47 de ani din capitală a rămas fără 800 de mii de lei, după ce a fost convins să ia un credit și să dea banii unor necunoscuți. Doi suspecți au fost reținuți la Bălți.

Publicat

Potrivit poliției, totul a început pe 18 mai, când bărbatul a primit un apel de la persoane care s-au prezentat drept angajați ai unei companii de logistică și curierat. Sub diferite pretexte, aceștia l-au convins să le spună codul primit prin SMS.

La scurt timp, victima a fost contactată de alte persoane, care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei. Escrocii i-au spus că pe numele său ar fi fost luat fraudulos un credit și că, pentru a „anula” operațiunea, trebuie să contracteze un alt împrumut și să transmită banii unor pretinși reprezentanți ai instituției.

În doar câteva zile, între 18 și 20 mai, bărbatul a transmis în trei tranșe 400 de mii, apoi încă 200 de mii și alți încă 200 de mii de lei.


Persoanele care au ridicat ultima tranșă de bani au fost reținute de polițiști în seara de 21 mai, la Bălți.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate persoanele implicate în schema de escrocherie.


Citește mai departe

topul săptămânii