Moldova
/VIDEO/ Mașină „pescuită” din lacul Ghidighici: Automobilul scufundat a fost depistat de un cameraman amator.
Descoperire terifiantă, în apele lacului Ghidighici. Un automobil a fost depistat scufundat în apele bazinului de acumulare de camera unui amator.
Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 16 februarie. Potrivit informațiilor preliminare, în jurul orei 17:20, un cameraman amator, care efectua filmări cu drona deasupra lacului, a observat, la aproximativ 200 de metri de mal, un autoturism scufundat sub stratul de gheață. Acesta a contactat administratorii lacului care au comunicat că nu cunoșteau despre prezența vehiculului în apele bazinului și, prin urmare au fost alertate serviciile de urgență.
Astfel, în dimineața zilei de 17 februarie, la fața locului au intervenit scafandrierii IGSU din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 1, pentru efectuarea cercetărilor subacvatice și verificarea existenței unor eventuale victime în interiorul autovehiculului. Potrivit specialiștilor, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că în mașină nu se afla nicio persoană.
De asemenea, resprezentanții IGSU comunică că, la moment, recuperarea autoturismului este imposibilă din cauza condițiilor dificile și a instabilității stratului de gheață.
În acest context, IGSU reiterează apelul către populație de a evita deplasarea pe suprafața bazinelor acvatice înghețate, întrucât oscilațiile de temperatură reduc rezistența gheții și pot duce la producerea unor tragedii.
În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.




Moldova
/VIDEO/ Primii doi învinuiți, trimiși în judecată: Inculpații, membri ai unui grup cu ramificații în 4 țări. 40 de kg de metamfetamină, depistate.
Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a primilor doi cetățeni ai Republicii Moldova în dosarul unei rețele internaționale de trafic de droguri, în care au fost reținute în total 16 persoane, inclusiv în Cehia, România, Ungaria și Bulgaria.
Cei doi învinuiți au 51 și 36 de ani și ar fi avut roluri diferite în cadrul grupării criminale organizate. Potrivit probelor acumulate, bărbatul de 51 de ani ar fi fost implicat în producerea drogurilor într-unul dintre cele două laboratoare clandestine din Republica Moldova, în timp ce bărbatul de 36 de ani ar fi avut rolul de transportare a drogurilor.
Bărbatul de 36 de ani a fost plasat în arest la domiciliu, după ce procurorii au contestat măsura înlocuirii arestului preventiv. Cel de 51 de ani continuă să se afle în custodia statului, acesta fiind anterior implicat într-un caz de trafic internațional de hașiș.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Cazul este unul de amploare, investigația fiind desfășurată cu sprijinul agențiilor europene Europol și Eurojust. Amintim că la data de 11 noiembrie 2025, oamenii legii au efectuat 18 percheziții, dintre care 12 în Republica Moldova, iar celelalte în Cehia, Ungaria și România. Atunci au fost reținute 16 persoane, inclusiv presupusii lideri ai grupării — un cetățean moldovean, anterior condamnat în Cehia la 10 ani de închisoare pentru trafic de cocaină, și un cetățean ceh.
În urma perchezițiilor din Republica Moldova au fost ridicate aproximativ 5 kg de metamfetamină, 40 kg de pastile cu conținut de efedrină, sute de kilograme de substanțe și precursori chimici necesari producerii metamfetaminei, precum și aproximativ 70 kg de reziduuri chimice. De asemenea, au fost ridicate echipamente specializate, două automobile presupus utilizate la transportarea drogurilor, dispozitive electronice și bani.
În cadrul investigației, autoritățile au identificat și laboratoare clandestine în care ar fi fost produsă metamfetamina. În Ungaria au fost depistate mai multe kilograme de substanțe chimice și metamfetamină deja produsă, iar în Cehia a fost ridicat un kilogram de metamfetamină și bani presupus proveniți din vânzarea drogurilor.
Potrivit anchetei, gruparea ar fi avut o structură bine organizată, cu membri responsabili de producere, logistică și transport. Drogurile ar fi fost ascunse în compartimente special amenajate ale automobilelor sau camuflate în colete, inclusiv în sticle de vin. Cantitatea transportată într-un singur automobil varia între 3 și 8 kilograme, iar astfel de operațiuni ar fi fost desfășurate de aproximativ două ori pe lună.
Drogurile și substanțele depistate în cadrul operațiunii au fost ridicate înainte de a ajunge la consumatori.
Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, iar procurorii PCCOCS urmează să susțină acuzațiile în baza probelor acumulate.
Moldova
Caz tragic la Cahul: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament.
Caz tragic la Cahul. Două femei au fost depistate fără viață într-o locuință. Totul a ieșit la iveală după ce poliția a fost sesizată de localnici care au observat un miros înțepător provenind dintr-un apartament. Vă atenționăm că urmează detalii cu puternic impact emoțional.
La fața locului au intervenit oamenii legii, care au constatat că locuința era încuiată din interior. După ce ușa a fost deschisă forțat, în apartament au fost depistate două femei fără semne de viață — o femeie de 64 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 36 de ani, care avea grad de dizabilitate.
Potrivit constatărilor preliminare vizuale, tânăra prezenta semne de asfixiere, în timp ce mama acesteia avea semne care ar indica o strangulare.
Totodată, în locuință a fost depistat un bilet de adio, care ar fi fost lăsat de femeia de 64 de ani. Acest aspect urmează însă să fie verificat de oamenii legii în cadrul investigației.
Corpurile neînsuflețite ale celor două femei au fost îndreptate spre expertiză medico-legală, care urmează să stabilească cu exactitate cauzele deceselor.
Polițiștii continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele tragediei și pentru a clarifica modul în care s-au produs cele întâmplate, dar și carea fost motivul care a făcut-o pe femeie să recurgă la asemenea gest disperat.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon indicat pe ecran, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
Moldova
Tragedie într-o suburbie a capitalei: Un bărbat de 51 de ani, găsit mort cu o plagă prin împușcare.
Tragedie într-o suburbie a capitalei. Un bărbat de 51 de ani a fost găsit mort, cu o plagă prin împușcare. Cel care a făcut descoperirea a fost chiar copilul victimei.
Potrivit poliției, fata de 17 ani și-a găsit tatăl și a sunat imediat la Serviciul 112. La fața locului au ajuns polițiștii și echipajele de intervenție, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.
Oamenii legii au stabilit că victima nu figura în Registrul deținătorilor de arme. Arma găsită la fața locului ar aparține unei rude apropiate.
În acest moment, versiunea de bază examinată de polițiști este cea a unui act de suicid. Totuși, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și toate circumstanțele în care bărbatul a ajuns să fie împușcat.
Investigațiile continuă, iar alte detalii urmează să fie făcute publice după ce vor fi stabilite de oamenii legii.
În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.
-
Moldovao zi în urmăAr fi fost ucis în bătaie: Noi detalii în cazul minorului găsit mort la Cantemir. Doi suspecți, reținuți
-
Moldova4 zile în urmăA decis să-și facă „dreptate”: Un bărbat, condamnat la detenție pentru că a atacat doi bărbați cu fierul de călcat încins.
-
Moldova24 de ore în urmăDouă mașini s-au ciocnit grav la Soroca, după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate: Un copil și o femeie, răniți în accident.
-
Moldova4 zile în urmăDin Egipt, cu „farmacia” în valiză: Aproape 1.400 de medicamente, descoperite în bagajul unei pasagere la Aeroport.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu reținut pentru trafic de femei: Ar fi oferit loc de trai victimelor, apoi le-ar fi exploatat sexual.
-
Moldova4 zile în urmăA pierdut controlul: Un șofer a ajuns pe contrasens la Bumbăta și s-a izbit de o altă mașină.
-
Moldova6 zile în urmăȘi-a bătut mama până a omorât-o: Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul propriei mame.
-
Moldovao zi în urmăCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelorCaz șocant la Criuleni: Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor
