Moldova
Explozie provocată de o scurgere de gaz, în raionul Ialoveni: un bărbat a suferit arsuri grave.
O explozie provocată de o scurgere de gaz de la un aragaz s-a produs în dimineața zilei de 13 ianuarie, într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. În urma incidentului o persoană a suferit arsuri grave.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30, fiind anunțată o deflagrație într-o casă de locuit, urmată de izbucnirea unui incendiu. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori și pompieri.
Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că incendiul s-a produs în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz, fiind afectate bunuri materiale din bucătărie și dormitor. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor necesare, starea sa fiind calificată drept grav-stabilă.
Incendiul a fost localizat și lichidat complet jumătate de oră mai târziu. Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit preliminar că incidentul s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Toate circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, salvatorii și pompierii îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic funcționalitatea instalațiilor conectate la gaze naturale, să aerisească încăperile înainte de utilizarea aragazelor și să respecte cu strictețe normele de siguranță.
Totodată, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, acestea permițând depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuind la prevenirea unor tragedii. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


Moldova
Grâu în flăcări, la Telenești: 15 hectare de grâu și 7 hectare de miriște au fost mistuite în urma unui incendiu de vegetație.
25 de hectare de grâu, salvate de pompieri în urma unui incendiu izbucnit la Telenești. Flăcările au izbucnit în după-amiaza zilei de 28 iulie, pe un teren agricol din apropierea satului Mândrești, raionul Telenești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:04, după ce focul a cuprins un lan de grâu cu suprafața totală de aproximativ 40 de hectare, în timpul lucrărilor de recoltare.
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori ai IGSU, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul până la ora 17:29. Datorită intervenției prompte, au fost salvate aproximativ 25 de hectare de grâu, fiind evitată extinderea focului asupra întregii culturi.
În urma incendiului, au ars circa 15 hectare de grâu și alte 7 hectare de miriște. Cauza izbucnirii focului și valoarea prejudiciului urmează să fie stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă agricultorii să respecte cu strictețe regulile de prevenire a incendiilor în timpul campaniei agricole. Utilajele trebuie verificate tehnic înainte de utilizare, dotate cu stingătoare funcționale și curățate periodic de resturile vegetale. Totodată, este interzisă folosirea focului deschis și fumatul în apropierea lanurilor de cereale, miriștilor și terenurilor agricole.
La rândul său, Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția că incendierea miriștilor este o practică ilegală și extrem de periculoasă. Deși unii agricultori o consideră o metodă rapidă de curățare a terenurilor, aceasta distruge habitatul numeroaselor specii de animale și păsări, afectează biodiversitatea, reduce fertilitatea solului prin distrugerea microorganismelor benefice și contribuie la poluarea aerului.
În plus, astfel de incendii se pot extinde rapid către păduri, plantații, gospodării sau alte bunuri, punând în pericol vieți omenești și provocând pagube considerabile. Autoritățile reamintesc că incendierea miriștilor atrage răspundere contravențională și îi îndeamnă pe agricultori să opteze pentru metode ecologice de gestionare a resturilor vegetale, precum încorporarea acestora în sol sau compostarea.
În cazul izbucnirii unui incendiu, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.
Moldova
Curieră trimisă în judecată: Ucraineanca care a lăsat o juristă din capitală fără de bani urmează să-și afle sentința.
Curiera unei grupări de escroci din Ucraina, care a lăsat o juristă din Chișinău fără peste jumătate de milion de lei, a fost trimisă pe banca acuzaților. Pentru rolul său în schemă urma să primească doar 1.000 de dolari, însă acum se află în arest și riscă ani grei de închisoare.
Procurorii PCCOCS au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanță dosarul unei femei din Ucraina, în vârstă de 31 de ani, acuzată că a acționat în calitate de curier pentru o grupare infracțională specializată în escrocherii telefonice.
Potrivit anchetatorilor, victima este o juristă din Chișinău, care a fost convinsă să transmită escrocilor 544.000 de lei, după ce a fost indusă în eroare printr-o schemă complexă. Membrii grupării au contactat-o prin aplicații de mesagerie, pretinzând pe rând că sunt reprezentanți ai unei companii energetice, ai autorităților fiscale și ai Băncii Naționale, susținând în mod fals că persoane necunoscute încearcă să contracteze credite în numele ei.
Convinsă că își protejează economiile, femeia a retras banii și i-a transferat în conturi indicate de escroci, iar o parte din sumă a fost predată unui curier.
Ulterior, gruparea a încercat să obțină încă 450.000 de lei, însă victima a sesizat poliția. Sub coordonarea procurorilor PCCOCS, oamenii legii au organizat un flagrant, iar femeia venită să ridice banii a fost reținută înainte ca prejudiciul să fie majorat. Potrivit anchetei, aceasta urma să transporte banii la Odesa, cu un taxi din Republica Moldova.
Anchetatorii mai spun că pentru rolul de curier, femeii i-ar fi fost promisă o remunerație de 1.000 de dolari.
Acum, inculpata se află în arest preventiv și așteaptă sentința. Dacă va fi găsită vinovată, pentru infracțiunea de escrocherie legea prevede pedepse cu închisoarea de la 8 la 15 ani, precum și amenzi de până la un milion de lei.
Investigațiile continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a celorlalți membri ai grupării infracționale. Persoana trimisă în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Moldova
A căzut de la înălțime: O tânără, salvată și dusă la spital după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit.
O tânără de 21 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din municipiul Ceadâr-Lunga. Incidentul s-a produs în noaptea de 28 iulie, iar apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:53.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, tânăra a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Cikalov. În urma căderii, aceasta a rămas blocată pe acoperișul unei anexe amplasate la nivelul etajului întâi, fără posibilitatea de a coborî în siguranță.
La fața locului au intervenit în regim de urgență salvatorii și pompierii din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Ceadâr-Lunga. Aceștia au desfășurat o operațiune de salvare și au reușit să coboare victima în siguranță de pe acoperișul anexei, evitând agravarea stării acesteia.
Ulterior, tânăra a fost preluată de echipajul medical prezent la fața locului și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații privind starea de sănătate a victimei.
Toate circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de organele competente.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii și pompierii au intervenit în numeroase situații de risc, reușind să salveze 1.473 de persoane la nivel național.
-
Moldova5 zile în urmăMister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni
-
Moldova6 zile în urmăImpact violent la intrarea în Sîngera: Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce un BMW s-a izbit de un camion
-
Moldova7 zile în urmăOaia – responsabilă, dar șoferii nu! În timp ce mai mulți șoferi au fost amendați pentru „spectacol” pe șosele, o oaie a oferit o lecție de disciplină rutieră
-
În căutare6 zile în urmăUPDATE: Durere de neimaginat, la Ungheni: Băiatul de nouă ani căutat de 3 zile a fost găsit mort
-
Moldova24 de ore în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
În căutare7 zile în urmăHoț filmat în plină acțiune: Momentul în care a sustras un telefon dintr-o florărie a fost surprins de camere
-
Moldova5 zile în urmăComandă din închisoare: Doi deținuți ar fi pus la cale răpirea și șantajarea unui om de afaceri
-
Moldova5 zile în urmăScene periculoase în trafic: Un copil a fost filmat ieșind prin trapa unei mașini aflate în mers
