Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Tragedie pe un drum din Iași: Doi oameni au murit, după ce o mașină s-a izbit de un TIR condus de un șofer moldovean.

Tragedie de nedescris pe un drum din județul Iași, România. Doi oameni și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un tir condus de un șofer moldovean. Accidentul cumplit s-a produs în după-amiaza de 28 octombrie, pe traseul dintre localitățile Sârca și Bălțați.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil, un bărbat de 36 de ani, ar fi intrat într-o depășire periculoasă pe linie continuă și s-a izbit frontal de camionul care venea din sens opus. Impactul a fost devastator — autoturismul a fost făcut zob, iar șoferul și o tânără de doar 19 ani, aflată în mașină, nu au avut nicio șansă. Fata fusese luată la ocazie și mai avea doar câțiva kilometri până acasă.

La volanul TIR-ului se afla un bărbat de 55 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a scăpat nevătămat.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgu Frumos, medici de la Serviciul de Ambulanță Iași, dar și un elicopter SMURD. Din nefericire, cele două victime au fost declarate decedate.


Traficul în zonă a fost restricţionat, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate până la finalizarea intervenţiei echipajelor de urgenţă. Poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii accidentului.


Advertisement

Moldova

Caz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani, a fost găsită moartă într-o pensiune din localitatea Cantù, Italia. Potrivit presei locale, trupul neînsuflețit a fost descoperit după aproximativ zece zile de la deces.

Publicat

Echipajele de urgență au intervenit la fața locului cu ambulanță și mașină de terapie intensivă, însă femeia era decedată de mai mult timp, astfel că nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Presa italiană scrie că, femeia locuia singură în unitatea de cazare de o perioadă și, potrivit primelor informații, s-ar fi aflat în zonă pentru investigații medicale sau tratamente. Principala ipoteză este că moartea a fost cauzată de o problemă medicală bruscă, cum ar fi un infarct sau o altă afecțiune acută.

Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele decesului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.

Un test care trebuia să anunțe inaugurarea unei noi afaceri s-a încheiat cu un dezastru. Un incendiu de proporții a izbucnit în seara de 28 octombrie, în orașul Durlești, unde o saună a fost cuprinsă de flăcări care s-au extins rapid, mistuind întreaga clădire.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Lupta cu focul a durat mai multe ore, iar incendiul a fost lichidat abia spre dimineață. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, însă pagubele materiale sunt considerabile, flăcările au distrus o suprafață de 105 metri pătrați.

Imaginile surprinse de martori arată cum focul s-a înălțat până la câțiva metri, iar fumul dens era vizibil de la o distanță mare.

Proprietarul complexului de băi a confirmat pe o rețea de socializare că este vorba despre o construcție nouă, care nu mai poate fi restaurată. Acesta a explicat că, în timpul unei lansări de test, ceva a mers prost, provocând izbucnirea incendiului.


Autoritățile urmează să stabilească exact cauza producerii focului.


Citește mai departe

Moldova

Mașină făcută zob, la Pîrlița: Un șofer, descarcerat după ce s-a izbit de un copac. Ar fi adormit la volan.

Descarcerare la Ungheni. Un bărbat de 37 de ani a fost salvat de pompieri în urma unui grav accident rutier, și asta după ce ar fi adormit la volan. Totul s-a întâmplat în zorii zilei de 29 octombrie, la ieșirea din satul Pîrlița.

Publicat

Potrivit informațiilor furnizate de IGSU, un automobil condus de un bărbat originar din satul Hrubna Nouă, raionul Fălești, a derapat și s-a izbit violent de un copac aflat în afara carosabilului.

La fața locului au intervenit poliția și două echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că șoferul rămăsese blocat între fiarele contorsionate ale mașinii. După câteva minute de intervenție, bărbatul a fost descarcerat în stare conștientă și predat echipajului medical de urgență.

Testul alcoolscopic efectuat la fața locului a demonstrat că șoferul nu se afla în stare de ebrietate în momentul impactului. Cauza preliminară a accidentului ar fi oboseala la volan, însă circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de organele competente.


Autoritățile atenționează că numărul intervențiilor salvatorilor rămâne constant ridicat. Potrivit datelor IGSU, într-un interval de doar 24 de ore, echipele din întreaga țară au fost chemate la 27 de situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii