Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Centru de apel al escrocilor, destructurat de poliție. Opt persoane, reținute.

Opt persoane, cu vârste între 19 și 49 de ani, au fost reținute de polițiști și procurori, după destructurarea unui „centru de apel” folosit pentru escrocherii online. Operațiunea de amploare a fost desfășurată de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, polițiștii din Ialoveni și mascații de la „Fulger”.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții ar fi creat un așa-numit „centru de apel”, prin care contactau victimele cu promisiuni de câștiguri rapide și atractive. Sub presiunea propunerilor insistente, oamenii erau convinși să investească în platforme financiare fictive. Mulți dintre cei păgubiți au rămas fără economii, iar valoarea totală a prejudiciului urmează să fie stabilită.

În timpul perchezițiilor la birouri, în locuințe și în mașinile suspecților, polițiștii au ridicat bani, dispozitive electronice și alte probe relevante pentru dosar.

Operațiunea nu a fost lipsită de incidente. Un tânăr a încercat să scape de polițiști sărind peste balustradele de la etajul patru al blocului unde s-ar fi desfășurat activitatea ilegală. Momentul spectaculos, surprins de martori și distribuit pe rețelele sociale, îl arată pe suspect fugind cu un portmoneu în mână și ascunzându-se printre crengi.


Cei reținuți au fost puși oficial sub învinuire pentru escrocherie, iar procurorii au cerut arest preventiv pentru 30 de zile în cazul a șapte dintre ei, inclusiv o femeie.

Totodată, anchetatorii au precizat că unii membri ai grupării figurează și în alte dosare penale pentru fapte similare.


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii