Moldova
/VIDEO/ Le-au dat afacerea peste cap. Patru persoane, dintre care un minor, suspectate de circulația ilegală a drogurilor.
Grup infracțional, destructurat de polițiști. Ofițerii de investigații, în comun cu cei de urmărire penală și procurorii din capitală, au deconspirat activitatea unui grup infracțional suspectat de circulația ilegală a drogurilor.
Conform oamenilor legii, suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei mobile „Telegram”, iar ulterior acestea ajungeau la consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. După, banii erau transferaţi pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse. În timpul măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au identificat doi suspecți de 17 și 18 ani. Oamenii legii au descins cu percheziții autorizate la domiciliile acestora, iar acasă la unul dintre ei a fost depistat și ridicat cannabis, un cântar de înaltǎ precizie și telefoane mobile, iar dintr-un ascunziș din capitală a fost ridicat un pachet cu hașiș. De asemenea, ofițerii de investigație au efectuat percheziții la domiciliile altor doi bănuiți de 19 și 25 de ani din Durlești și Chișinău, de unde au ridicat cannabis, hașiș, cântare și telefoane mobile cu informație importantă pentru cauza penală. Potrivit forțelor de ordine, valoare totală a drogurilor scoase din circuit, pe piața tenebră depășește suma de 150.000 de lei. Astfel, trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat penal în stare de libertate, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Menționăm că, în conformitate cu legislația în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.
Moldova
Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.
Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.
Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.
Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.
Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Nordul țării, „puricat” de polițiștii de frontieră: Peste 10 descinderi, efectuate într-o schemă de contrabandă cu alcool și țigări.
