Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.

Scene rupte din filmele de acțiune pe străzile din Băcioi. Un bărbat de 42 de ani a fost răpit ziua în amiaza sub privirile șocate ale trecătorilor. Victima ar fi fost doborâtă la pământ, apoi urcată cu forța într-o mașină, care rapid a plecat de la locul faptei. Incidentul strigător la cer a fost surprins de câteva camere de supraveghere instalate în zonă.

Publicat

Șocați, martorii scenei au sesizat imediat poliția. Oamenii au declarat că bărbatul a fost agresat și urcat forțat în vehicul, asta chiar dacă unii trecători au încercat să intervină pentru a salva victima.
În scurt timp de la demararea anchetei, polițiștii au stabilit cine s-ar face vinovat de răpire. Acesta s-a dovedit a fi fostul angajator al bărbatului, la care ultimul activa în gospodărie. În timpul acțiunilor de investigație, polițiștii l-au găsit pe bărbatul răpit în locuința suspectului. Luat la întrebări, bănuitul în vârstă de 44 de ani a declarat că a recurs la răpire pentru că bărbatul îi datora o sumă de bani și urma să muncească din contul datoriei.
În consecință, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat de răpire, acesta riscă de la 3 la 6 ani de pușcărie.


Moldova

Focuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.

Polițistul implicat în incidentul armat produs la 19 decembrie în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău, dar și șeful și șeful adjunct al instituției, au fost eliberați din funcție. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, care precizează că oamenii legii s-au autosesizat imediat după producerea cazului.

Publicat

Pentru a exclude orice suspiciune de mușamalizare, precizează IGP, cazul a fost transmis la Procuratură, care desfășoară o anchetă penală. În paralel, tot în aceeași zi, a fost dispusă și o anchetă de serviciu disciplinară, menită să clarifice toate circumstanțele incidentului.

Potrivit Poliției, la momentul respectiv arma din dotarea polițistului se afla în unitatea de gardă și nu era asupra acestuia. În urma primelor verificări, anchetatorii au depistat trei cartușe.

Conform declarațiilor polițistului vizat, cele trei focuri de armă ar fi fost trase din arma sa personală, deținută legal, care ar fi prezentat anumite defecțiuni. Autoritățile subliniază că aceste afirmații urmează să fie confirmate sau infirmate în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei balistice.


Inspectoratul General al Poliției mai precizează că, în momentul producerii incidentului, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile și nu s-a tras asupra nimănui.

Cercetările continuă, iar instituțiile responsabile urmează să stabilească exact modul în care s-a produs incidentul și eventualele responsabilități.


Citește mai departe

Moldova

Panică la un liceu din capitală: 1.200 de elevi și 97 de maturi au fost evacuați în urma unui incendiu la liceul „Iulia Hașdeu”.

Intervenție contracronometru a pompierilor din Chișinău. În dimineața zilei de 22 decembrie, pompierii din capitală au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, situat pe strada Nicolae Titulescu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:43, iar la fața locului au fost mobilizate cinci echipaje de salvatori și pompieri.

Publicat

Focul a cuprins un panou electric, aflat la etajul trei al instituției. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 11:00 și lichidat complet la 11:07, fără ca vreo persoană să fie rănită.

În urma incidentului, 1.200 de elevi, 87 de cadre didactice și 10 angajați auxiliari au fost evacuați. Procesul de evacuare s-a desfășurat organizat și a durat doar 2 minute și 30 de secunde.

Autoritățile subliniază că exercițiile de evacuare desfășurate anterior în cadrul instituției au contribuit decisiv la gestionarea eficientă a situației de urgență.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.

Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.

Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.

În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.


În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.


Citește mai departe

topul săptămânii