Moldova
/VIDEO/ Reținere ca în filme. Un bărbat a fost prins cu zeci de pachețele cu droguri, ascunse în mașină.
Reținere ca în filme, pe străzile capitalei. Un bărbat a fost prins cu zeci de pachețele cu droguri, ascunse în mașină. Individul de 41 de ani, din Ialoveni, este suspectat de realizarea substanțelor narcotice pe teritoriul capitalei.

Acesta a ajuns pe mâna poliției, după ce timp de două săptămâni a fost filat de către autoritățile de drept. În această perioadă s-a stabilit că, bărbatul procura drogurile prin aplicația mobilǎ Telegram, apoi le împacheta în cantități mai mici și le comercializa direct consumatorilor finali.
Individul a fost luat prin surprindere, asta întrucât scena s-a petrecut pe o stradă din capitală, în momentul în care se deplasa cu mașina personală. În urma percheziției autorizate în mașina acestuia, oamenii legii au găsit circa 30 de pachețele cu o substanță albă, asemănătoare drogului PVP, cunoscut și sub denumirea de „Sare”, mai multe pachețele improvizate din folie de staniol, confecționate manual, bandă adezive, dar și mijloace bănești.
Bărbatul s-a dovedit a fi recidivist, anterior fiind condamnat pentru diverse infracțiuni. Acesta a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar pentru fapta sa riscă de la 7 la 15 ani de pușcărie.
Oamenii legii stabilesc la moment dacă sunt și alte persoane implicate în acest caz.
Moldova
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
Un accident rutier s-a produs astăzi, 4 septembrie, în jurul orei 13:00, pe traseul R-2, în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, ar fi tamponat un biciclist în vârstă de 35 de ani, care traversa drumul neregulamentar.
În urma impactului, biciclistul a suferit traumatisme grave și a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Raional Anenii Noi, unde medicii îi acordă îngrijirile necesare.
Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, rezultatul fiind negativ. Totuși, pe caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția reamintește participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, atât de către șoferi, cât și de către bicicliști sau pietoni, pentru a preveni tragediile pe drumuri.
Moldova
Ambuteiaje și nervi întinși la maxim în centrul capitalei. Două troleibuze și o mașină nu au încăput pe aceeași bandă
Dimineața zilei de 4 septembrie a început cu ambuteiaje și nervi întinși la maxim pentru zeci de șoferi care circulau pe strada Alexei Mateevici din capitală.

În jurul orei 09:00, două troleibuze, unul de pe ruta nr7 și celălalt de pe linia 32 s-au ciocnit cu un automobil, circulația în zonă fiind paralizată.
În lipsa unei rute alternative, mai mulți șoferi au ales să urce pe trotuare pentru a ocoli locul accidentului.
Această manevră periculoasă a creat și mai mult haos, punând în pericol pietonii care se aflau la acea oră pe stradă.
Imaginile surprinse de martori arată cum mașinile circulau pe trotuar ca pe o bandă improvizată, în timp ce troleibuzele rămâneau blocate în coloană.
Din fericire, în urma coliziunii nicio persoană nu a fost rănită. La fața locului au intervenit polițiștii pentru documentarea circumstanțelor accidentului.
Moldova
Vindeau bunuri inexistente: Trei cetățeni ai Ucrainei, reținuți pentru escrocherii cu mașini de teren, drone și generatoare
Ofițerii Direcției Investigații Centru, împreună cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul angajaților BPDS „Fulger” și în conlucrare cu procurorii PCCOCS, au documentat și reținut trei cetățeni ai Ucrainei, bănuiți că ar fi obținut ilegal sume considerabile de bani prin scheme de escrocherie.

Potrivit investigațiilor, începând cu anul 2022, bănuiții au publicat anunțuri fictive pe platforme online, prin care ofereau spre vânzare mașini de teren, drone, generatoare și alte bunuri. Printre victime se numără atât civili, cât și militari ucraineni activi pe front, care transferau bani pentru procurarea acestor bunuri, destinate apărării Ucrainei.
După transferarea banilor, bunurile nu erau livrate, iar victimele erau ulterior contactate de membrii grupului criminal. Sumele încasate erau redistribuite pe conturi bancare gestionate de alți complici, apoi ridicate în numerar de la bancomate din Republica Moldova sau folosite pentru achitarea unor servicii.
Pentru documentarea infracțiunii a fost creată o echipă comună de investigații între autoritățile de drept din Chișinău și Kiev. În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 15 percheziții în Republica Moldova (în Bălți și Ungheni) și 19 în Ucraina. În Moldova, polițiștii au ridicat mai multe bunuri procurate din banii obținuți prin escrocherie, inclusiv un automobil de lux.
La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău-sediul Ciocana, a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cei trei bănuiți – doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani – sunt refugiați în Republica Moldova după declanșarea războiului în Ucraina.
-
Moldova6 zile în urmă
Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului
-
Diasporao zi în urmă
Accident de coșmar, soldat cu decesul a trei cetățeni ai R. Moldova, în România
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Spălare de bani, la Ungheni: Patru bărbați, vizați într-un dosar de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă
Mită, contracte trucate și comisioane ilegale: Directorul, vice-directorul și subalternii Spitalului Bălți, vizați în dosare de corupție
-
Moldova5 ore în urmă
Ambuteiaje și nervi întinși la maxim în centrul capitalei. Două troleibuze și o mașină nu au încăput pe aceeași bandă
-
Moldovao zi în urmă
Accident grav în raionul Glodeni, soldat cu un adolescent rănit: Unul dintre vehicule era condus de un minor
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Ar fi prejudiciat bugetul de stat: Schemă de evaziune fiscală de peste 12 milioane de lei, deconspirată de PCCOCS.
-
Moldova2 ore în urmă
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital