Moldova
/VIDEO/ Marijuana și hașiș „de casă”. Nouă persoane ar fi crescut plante de cânepă, în laboratoare improvizate.
Ar fi propus spre vânzare marijuana și hașiș, „făcute acasă”. Nouă persoane din raionul Ialoveni sunt suspectate de circulația ilegală a substanțelor narcotice.

Cauza penală pe numele suspecților a fost inițiată în luna noiembrie, anul trecut. Și asta după ce oamenii legii au descoperit că cei nouă indivizi, în perioada caldă a anului, ar fi crescut plante de cânepă în laboratoare improvizate, în propriile locuințe. Ulterior, cânepa era transformată în marijuana și hașiș, și ajungea, în cele din urmă, persoanelor de încredere sau prin intermediul acestora.
În acest fel, polițiștii au descins cu 19 percheziții la domiciliile suspecților din Ialoveni, Costești și Hansca. Acolo, oamenii legii au găsit și ridicat pachete cu marijuana și hașiș, arme deținute ilegal, telefoane mobile, cartele SIM, dar și obiecte care servesc drept probe importante în cauza penală. Valoarea totală a drogurilor pe piața neagră se ridică la peste 100.000 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut în acest caz patru bărbați cu vârstele cuprinse între 18 și 65 de ani, un minor de 17 ani este cercetat penal în stare de libertate, iar alți patru bărbați urmează sǎ fie anunțați în căutare.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 2 la 5 ani.
La moment, polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili și identitatea altor persoane care au participat la comiterea infracţiunii.
Moldova
După faptă și răplată. Doi bărbați au fost condamnați pentru abuzuri sexuale comise asupra copiilor.
Pedepsiți pentru infracțiunile pe cale le-au comis. Două sentințe de condamnare în cauze ce vizează abuzuri sexuale comise asupra copiilor au fost recent pronunțate de instanțele de judecată.

În primul caz este vorba despre un bărbat de 60 de ani din sudul țării care a fost recunoscut vinovat de comiterea unor acțiuni cu caracter sexual neconsimțite în privința unei minore de 7 ani. Potrivit actului de învinuire, la data de 18 martie 2024, inculpatul a ademenit copila în locuința sa, sub pretextul de a-i oferi o socotelniță, unde ulterior a comis în privința acesteia acțiuni cu caracter sexual. Cu toate că inculpatul a pledat nevinovat, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Bărbatul a fost luat sub pază din sala de judecată, fiind plasat în arest.
Printr-o altă sentință, emisă de o instanță din centrul țării, un bărbat de 44 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru fapte de viol, acțiuni cu caracter sexual și pornografie infantilă, comise în privința fiicei sale minore, în vârstă de 15 ani. Potrivit probelor administrate, faptele au fost săvârșite pe parcursul mai multor luni, în cursul anului 2020. Cazul a ieșit la iveală, după ce victima i-a comunicat mamei cele întâmplate, iar aceasta a depus o plângere la poliție. Mama copilei a observat mai multe „semnale” care i se păreau anormale în raport cu atitudinea soțului său față de copilă. Și în acest caz, inculpatul a negat acuzațiile aduse. Menționăm că, ambele sentinţe nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel.
Moldova
/VIDEO/ Hoț „fără scrupule”. Un individ ar fi jefuit o femeie de 88 de ani, în plină stradă.
O femeie de 88 de ani a devenit ținta unui jaf stradal, în capitală. Bătrâna se afla la o stație de așteptare a transportului public de pe bd. Cuza Vodă în momentul în care de ea s-a apropiat un bărbat. Individul a îmbrâncit-o și i-a smuls geanta din mână, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Femeia a sesizat oamenii legii și a declarat că era împreună cu soțul și se întorceau de la oficiul poștal, iar în geantă avea 23 900 de lei. În scurt timp, polițiștii l-au identificat și reținut pe suspect. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 26 de ani din raionul Florești. Individul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și este învinuit de jaf stradal. Pentru fapta sa, bănuitul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.
Moldova
/VIDEO/ Cu mascații la ușă. Doi indivizi, reținuți după ce ar fi exploatat prin muncă un bărbat, în Italia.
Au stat cu ochii pe ei timp de nouă luni. Este vorba despre doi bărbați de 35 și 43 de ani din Telenești care au fost reținuți fiind suspectați de exploatarea prin muncă a unui moldovean în orașul Milano din Italia.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că bănuiții, la sfârșitul anului 2023 ar fi racolat un bărbat de 65 ani din aceeași localitate, i-ar fi perfectat acte de identitate false pentru a legaliza șederea și angajarea la muncă a acestuia și l-au transportat în Milano. Acolo, prin înșelăciune, victima ar fi fost fost convinsă să facă lucrări de amenajare și întreținere a circului din Verona. Mai mult, periodic, bărbatul ar fi fost amenințat cu răfuială fizică, aplicarea loviturilor peste diferite părți ale corpului și limitarea de hrană, iar pentru munca din această perioadă nu a fost remunerat. După câteva luni de chin, victima a reușit să se întoarcă acasă, unde a depus o plângere la poliție. Astfel, ca urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penale, ofițerii de investigații de comun cu procurorii și mascații de la „Fulger, au dat buzna în locuințele suspecților și i-au reținut.
Acum cei doi complici se află sub control judiciar. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare pe un termen de la 6 până la 20 de ani. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
-
Moldova2 zile în urmă
Și-a aflat sentința. Șoferul de 19 ani care a provocat un accident soldat cu trei decese la Rîșcani, condamnat.
-
Moldovao zi în urmă
Un băiat de 9 ani a murit pe loc, după ce a fost tamponat de un tractor. Copilul ar fi traversat strada neregulamentar.
-
Moldova5 zile în urmă
„Mama” spălării banilor. O femeie, suspectată că ar fi lichefiat peste 57 de milioane de lei doar într-un an.
-
Moldova2 zile în urmă
O mașină în care se aflau trei moldoveni a fost spulberată de tren, în România. Un mort și doi răniți.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.
-
Moldova2 zile în urmă
Gelozia, bat-o vina. O femeie fost reținută fiind suspectată de omorul rivalei sale, la Strășeni.
-
Moldova5 zile în urmă
Sfârșit groaznic pentru un șofer. Tânărul de 20 de ani a ajuns cu mașina într-un copac, la Bălți.
-
Moldova2 zile în urmă
Bănuiți de corupere pasivă. Doi inspectori de patrulare și un intermediar, reținuți pentru mită.