Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Preț scump pentru adrenalină. Doi tineri sunt cercetați penal, fiind suspectați de răpirea unui automobil și furt.

Doi tineri de 19 și 21 de ani, originari din raioanele Rîșcani și Călărași, sunt cercetați penal, fiind suspectați de răpirea unui automobil și furt.

Publicat

În noaptea de 30 spre 31 ianuarie curent, cei doi ar fi sustras un Opel de pe strada Podgorenilor din capitală, cheile fiind uitate în contact de către proprietar. Mai mult, aceștia au sustras din mașină bani și bunuri în valoare totală de 11 500 de lei.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii sectorului Rîșcani și cei ai Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați, iar mașina a fost găsită abandonată în cartierul Poșta Veche. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate și urmează a fi returnate proprietarului.
Bănuiții sunt cercetați penal, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 3 la 5 ani.


Moldova

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău

Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-un automobil.

Publicat

Descoperirea macabră ar fi avut loc cu puțin timp în urmă în parcarea unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care ar fi activat în calitate de taximetrist. Conform informațiilor preliminare, dânsul s-ar fi sinucis cu ajutorul unui furtun și a gazelor de eșapament ale automobilului de serviciu.


Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile.

„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 59 de ani, care, conform datelor preliminare, s-ar fi intoxicat cu gaze de eșapament. Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. În continuare, se întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida circumstanțele exacte ale cazului”, susțin Scripnic.


Citește mai departe

Moldova

Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău

Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.

Publicat

UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.


În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.

 


Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.

Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară

Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.

Publicat

Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.


Citește mai departe

topul săptămânii