Rețele de socializare

Moldova

Vindeau droguri pe Telegram. O grupare criminală, destructurată de poliție.

Vindeau droguri la greu Telegram, iar acum îi paște câțiva ani de pușcărie. Polițiștii din Chișinău au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu droguri, pe teritoriul capitalei.

Publicat

Unul dintre membrii rețelei, un bărbat de 38 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce plasa în ascunzișuri pliculețe cu substanțe narcotice de tip „hașiș”.
Ulterior, oamenii legii au identificat alți trei membri ai grupului de 22 și 28 de ani, iar în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, au fost ridicate aproximativ 4 kg de hașiș, un cântar electronic de înaltă precizie, pachete destinate narcoticelor, bandă adezivă, dar și alte obiecte pentru ambalarea acestora. Preliminar s-a stabilit că, valoarea estimativă a drogurilor pe piața neagră ar fi de peste 1,5 milioane de lei. Suspecții au fost reținuți pentru 72 ore, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoarea de la 7 la 15 ani. În continuare se întreprind acțiuni și în privința altor complici.


Advertisement

Moldova

Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii

Un incendiu puternic a izbucnit vineri după-amiază într-un bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Durlești.

Publicat

Flăcările au cuprins mansarda de la etajul 10, mobilizând peste 140 de pompieri și 31 de autospeciale.

Din clădire au fost evacuate 32 de persoane, printre care 11 copii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.


Pentru siguranța intervenției, o parte din consumatorii din Chișinău au rămas temporar fără curent electric, însă la ora 20:25 autoritățile au anunțat că pericolul a fost înlăturat și reconectarea este în curs.

Incendiul a fost localizat la ora 19:45, iar pompierii continuă lucrările de lichidare.


Citește mai departe

Moldova

Panică la o grădiniță din orașul Rîșcani: 60 de copii evacuați după un incident electric

Panică în această dimineață la o grădiniță din orașul Rîșcani, după ce un fum dens a fost observat ieșind dintr-un panou electric situat lângă ieșirea de rezervă a instituției.

Publicat

Incidentul a avut loc pe strada Sfântul Gheorghe nr. 9, în jurul orei 08:18, când angajații grădiniței au alertat serviciul 112.

Înainte de sosirea pompierilor, personalul a intervenit rapid cu stingătoare pentru a preveni extinderea focului. La fața locului au ajuns două echipaje de salvatori și pompieri, care au evacuat în siguranță 60 de copii și 6 cadre didactice.


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incidentul a fost provocat de un scurtcircuit care a afectat izolația cablurilor electrice pe o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați. Din fericire, incendiul nu s-a extins și nimeni nu a fost rănit.

Zona a fost securizată, iar pompierii au confirmat că nu mai există niciun pericol. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea incidentului.


Citește mai departe

Moldova

Alertă: Trei deținuți au evadat din Penitenciarul nr. 8 – Bender. Unul dintre ei, încă de negăsit

Alertă în rândul autorităților din Bender. Trei deținuți au reușit să evadeze din Penitenciarul Nr. 8 din Bender, iar până în acest moment, unul dintre ei nu a fost încă găsit.

Publicat

Doi dintre ei au vârstele de 23 de ani, iar cel de-al treilea – 26 de ani și sunt originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi.

Conform informațiilor oficiale, incidentul a avut loc în noaptea de 16 mai, în jurul orei 1:25. Doi dintre deținuți au escaladat edificiile de pază ale instituției, reușind să părăsească teritoiul pușcăriei, în timp ce al treilea a fost prins chiar în momentul în care încerca să fugă.
Una dintre persoanele evadate a fost deja capturată, dar autoritățile sunt încă în căutarea celui de-al treilea deținut, care a reușit să scape și să se ascundă.

În prezent, sunt desfășurate acțiuni extinse de căutare, iar filtre de poliție au fost instalate în zonele în care există indicii că acesta ar putea fi ascuns.


Autoritățile fac apel la cetățeni: dacă aveți informații despre locul unde s-ar afla deținutul căutat, sunați imediat la numerele afișate pe ecran sau la Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii