Moldova
Trei femei au rămas fără zeci de mii de lei, dolari și euro, după ce au fost înșelate prin schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”
Trei femei au rămas fără zeci de mii de lei, dolari și euro, după ce au fost înșelate prin schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”.
Prima victimă s-a dovedit a fi o bătrână de 81 de ani din orașul Cimișlia. Femeia a fost sunată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care s-a dat drept angajat al poliției și i-ar fi spus bătrânei că fiica ei ar fi comis un accident rutier în urma căruia a fost traumată o persoană. Pentru a restitui paguba presupusei părți vătămate, iar fiica ei să fie eliberată, în mai puțin de o oră, bătrâna le-a transmis escrocilor 92 de mii de lei, circa 4000 de euro și 6000 de dolari. La scurt timp la poarta femeii a venit un alt individ să mai ceară bani de la ea, moment în care femeia și-a dat seama că este înșelată. Aceasta a reușit să-l încuie pe suspect în casă și cheme poliția. Până la sosirea echipajului, bărbatul a reușit să fugă din locuință, sărind peste balcon. În scurt timp, oamenii legii l-au identificat și reținut pe suspect în plin trafic, la intrarea în satul Porumbrei. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean străin de 38 de ani.
În alt caz, o femeie de 67 de ani de ani, tot din Cimișlia, a rămas fără 11.500 de euro, după ce a fost mințită prin aceeași schemă de către un tânăr de 21 de ani, din raionul Ialoveni.
Escrocheria cu „ruda implicată în accident” a mai făcut o victimă în orașul Hîncești. Acolo, o bătrână de 82 de ani a rămas fără 26 mii de lei, 470 de dolari și 650 de euro, după ce a fost sunată de o femeie, care a invocat că un apropiat de-al victimei a provocat un accident rutier grav.
Oamenii legii au reușit ulterior să identifice suspecta. Aceasta are 34 de ani și este domiciliată în Slobozia. Femeia fusese inițial reținută pentru 72 de ore, iar la moment este cercetată în stare de libertate.
În prezent, cei doi bărbați sunt plasați în arest pentru 30 de zile, iar femeia este cercetată în stare de libertate. Investigațiile continuă.
Moldova
/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.
Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.
Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.
Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.
Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.
Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.
Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.
Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.
Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.
Moldova
Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.
Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.
Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.
După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.
Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.

-
Moldova5 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
-
Moldova4 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
