Rețele de socializare

Moldova

Schemă cu droguri ascunse în electrocasnice. O tânără și un adolescent, prinși în flagrant când primeau un colet cu Ecstasy și mefedronă

Schemă cu droguri ascunse în electrocasnice. O tânără în vârstă de 21 de ani și un adolescent de 19 ani au fost prinși în flagrant de oamenii legii în timp ce primeau un colet cu substanțe interzise.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, suspecții  au fost surprinși în momentul când primeau un colet cu electrocasnice, transmis prin intermediul unui curier, care nici măcar nu știa că în tehnica pe care o transportă spre destinatari, sunt ascunse circa 100 de pastile ecstasy și 550 de grame de mefedronă.

Conform unor estimări preliminare, dacă ar fi reușit să vândă aceste substanțe pe piața neagră, profitul suspecților ar fi fost de aproximativ jumătate de milion de lei. Atât tânăra cât și complicele său ar avea antecedente penale, fiind recent eliberați din arest preventiv.

În urma reținerii, aceștia au fost plasați în detenție pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 15 ani de pușcărie.


Investigațiile pe caz sunt în plină desfășurare, inclusiv pentru a identifica persoanele care au transmis prin intermediul curierului drogurile către suspecții reținuți, dar și toți indivizii implicați în schemă.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil a fost lovit de o mașină

Un incident grav a avut loc în apropierea liceului „Tretiakov” din Comrat.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.

Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3

Un bărbat de 73 de ani a murit în dimineața zilei de 5 noiembrie, după ce a căzut de la etajul trei al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.

Publicat

Poliția a fost sesizată despre caz și a inițiat cercetările necesare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. În prezent se cunoaște că victima era internată în instituția medicală.

Reprezentanții instituției nu au oferit, deocamdată, alte detalii despre împrejurările în care s-a întâmplat totul.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii