Rețele de socializare

Moldova

Transportau spre Chișinău imigranți ucraineni. Doi taximetriști, reținuți de poliția de frontieră. Luau câte 2.000 de dolari de la fiecare pasager

Și-au găsit o sursă suplimentară de venit. Doi taximetriști, unul din Rezina, iar celălalt din Rîbnița au fost reținuți de polițiștii de frontieră, bănuiți că organizau transportarea din regiunea transnistreană spre Chișinău a ucrainenilor sosiți ilegal în Republica Moldova.

Publicat

Serviciile taximetriștilor costau 2.000 de dolari per persoană, spun oamenii legii. Suspecții, cu vârstele de 50 și, respectiv, 64 de ani, de mai bine de jumătate de an lucrau în comun cu alți membri ai grupului infracțional din Ucraina.

Mai exact, trecerea ilegală a hotarului era organizată de către membrii grupării din țara vecină, iar taximetriștii erau responsabili de transportarea migranților spre Chișinău. După o serie de investigații, oamenii legii au percheziționat domiciliile și mașinile taximetriștilor.

Astfel, automobilele bărbaților, folosite la transportarea ilegală a ucrainenilor care nu aveau voie să părăsească țara lor în contextul conflictului militar, au fost confiscate. Ambii taximetriști au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările pe caz sunt în plină desfășurare.



Moldova

Moldoveni, implicați în trafic internațional cu „droguri-zombie”! Trei suspecți au fost reținuți la București

Ar fi creat o rețea internațională de distribuire a „drogurilor-zombie”. Doi cetățeni moldoveni și un roman sunt documentați de către oamenii legii de la noi în colaborare cu cei din București într-un dosar de trafic cu substanțe interzise.

Publicat

Potrivit datelor furnizate la această oră, unul dintre moldoveni ar fi dezvoltat numeroase conexiuni infracționale în comunitățile traficanților de droguri din Belgia, Olanda și Germania, în care ar fi implicat și alți conaționali, folosiți pe post de curieri, creându-și, totodată și o rețea de clienți, inclusiv pe teritoriul României.

În dimineața de 13 septembrie, moldoveanul de 37 de ani, în urma unei înțelegeri prealabile cu un alt moldovean, de 46 de ani, ar fi transportat din Belgia în România, 10 pachete cu substanță psihoactivă. Cei doi au fost reținuți în aceeași zi, împreună cu complicele lor român, în vârstă de 31 de ani, pe o stradă din București.

Bărbații aveau asupra lor substanță psihoactivă, denumită droguri-zombie, în valoare de 200.000 de euro. În data de 14 septembrie, cei doi moldoveni și cetățeanul român au primit arest preventiv pe un termen de 30 de zile.


De menționat că substanța psihoactivă xilazina este un sedativ folosit la animalele mari pentru ameliorarea durerii și relaxarea mușchilor. Nu este potrivit pentru consumul uman. Când este injectat în corpul unei persoane, poate încetini bătăile inimii în mod periculos și provoacă răni mari deschise ale pielii, cum ar fi ulcerații și abcese.

Pe termen lung, aceste răni se pot răspândi pe brațele și picioarele unei persoane și le pot face să putrezească – un fenomen sumbru care i-a adus xilazinei porecla de medicament „zombi”. În cele din urmă, țesutul mort trebuie amputat.


Citește mai departe

Moldova

A decedat în circumstanțe tragice: Un bărbat mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână

Moarte cumplită pentru un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în prima parte a zilei de 18 septembrie, în jurul orei 10.00, într-o gospodărie din satul Musteața, raionul Fălești. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la inspectoratul local de poliție, Svetlana Talpă, bărbatul repara un cablu electric în apropierea fântânii din curte, iar la un moment dat ar fi fost electrocutat.

În clipa următoare, acesta a fost proiectat în tubul fântânii, suferind și o lovitură în zona capului.

Din nefericire, atunci când a fost recuperat, bărbatul era deja mort, pe corpul lui fiind urme clare de electrocutare, dar și răni suferite în urma căzăturii.


Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la examinarea medico-legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Cercetările continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric | VIDEO

Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric de prelucrare a cerealelor.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 17 septembrie, la o fabrică de pe strada Uzinelor din sectorul Ciocana al capitalei. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 33 de ani a rămas cu o mână blocat într-un aparat de prelucrare a crupelor.

Salvatorii au reușit în scurt timp să deblocheze mâna bărbatului, după care el a fost preluat de către medicii de pe ambulanță și dus la spital.

Despre caz au fost alertați și polițiștii, dar și specialiști din cadrul Inspectoratului Muncii, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și dacă au fost respectate toate normele securității.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii