Rețele de socializare

Moldova

Caz șocant, la Bălți: Un bărbat s-ar fi încuiat în apartament și a deschis gazul pentru a da foc imobilului

Caz ieșit din comun la Bălți. Un bărbat s-ar fi încuiat în apartament și a deschis gazul pentru a da foc imobilului.

Publicat

Totul după o ceartă cu soția, care a reușit ca prin minune să iasă cu copilul afară, scrie TVN.MD

Incidentul s-a produs aseară, 28 august, într-un bloc de locuit din centrul municipiului.

Polițiștii și salvatorii au reușit să intervină promt și să prevină o tragedie.



Moldova

A decedat în circumstanțe tragice: Un bărbat mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână

Moarte cumplită pentru un bărbat în vârstă de 52 de ani. Acesta mai întâi s-ar fi electrocutat, după care ar fi căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în prima parte a zilei de 18 septembrie, în jurul orei 10.00, într-o gospodărie din satul Musteața, raionul Fălești. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la inspectoratul local de poliție, Svetlana Talpă, bărbatul repara un cablu electric în apropierea fântânii din curte, iar la un moment dat ar fi fost electrocutat.

În clipa următoare, acesta a fost proiectat în tubul fântânii, suferind și o lovitură în zona capului.

Din nefericire, atunci când a fost recuperat, bărbatul era deja mort, pe corpul lui fiind urme clare de electrocutare, dar și răni suferite în urma căzăturii.


Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la examinarea medico-legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Cercetările continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric | VIDEO

Accident la locul de muncă. Un angajat al unei întreprinderi de producere a bastonașelor din porumb a rămas cu mâna blocată întru-un utilaj electric de prelucrare a cerealelor.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 17 septembrie, la o fabrică de pe strada Uzinelor din sectorul Ciocana al capitalei. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 33 de ani a rămas cu o mână blocat într-un aparat de prelucrare a crupelor.

Salvatorii au reușit în scurt timp să deblocheze mâna bărbatului, după care el a fost preluat de către medicii de pe ambulanță și dus la spital.

Despre caz au fost alertați și polițiștii, dar și specialiști din cadrul Inspectoratului Muncii, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și dacă au fost respectate toate normele securității.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, în sudul țării! Un cetățean străin a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

Poliția cercetează cauzele unui accident rutier produs aseară în raionul Cantemir, soldat cu decesul unui bărbat, cetățean străin, după ce mașina cu care se deplasa s-a tamponat într-un copac.

Publicat

Tragedia s-a întâmplat aproape de miezul nopții pe traseul R-34, între satele Leca și Antonești.

La fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că o Skoda Octavia, condusă de bărbatul de 46 de ani, ar fi pierdut controlul mijlocului de transport și s-a tamponat într-un copac de pe acostament.

În urma impactului șoferul a decedat pe loc fiind blocat în interior. A fost nevoie și de intervenția pompierilor, care au descarcerat victima dintre fiarele contorsionate ale mașinii.


Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii