Moldova
Despărțire „scumpă”: Un individ estorca, prin șantaj, 5.000 de euro de la fosta iubită
Despărțirea de iubit putea să o coste 5.000 de euro. O tânără de 20 de ani ar fi fost șantajată de ex-concubinul ei care o amenința că va posta secvențe video și foto cu ea pe internet.
Victima s-a adresat la poliție, iar bănuitul a fost reținut. La poliție s-a adresat chiar tânăra care a povestit că, cu ceva timp în urmă s-a despărțit de iubitul său, de 25 de ani, iar după asta, el a început să o șantajeze, cerând 5.000 de euro.
În caz contrar, el o amenința că acele imagini intime pe care i le-ar fi transmis fata când erau împreună vor fi publicate online.
După o serie de investigații, oamenii legii din cadrul IP Botanica al capitalei l-au reținut pe suspect în flagrant, în momentul în care primea suma de 5.000 de lei de la tânără.
În prezent, acesta se află în detenție pe un termen de 72 de ore și este cercetat penal pentru șantaj.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 5 ani privare de libertate.
Moldova
Moldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
Un bărbat, originar din Republica Moldova, a fost ucis cu brutalitate la Roma, Italia, în urma unui conflict care a degenerat într-o crimă.
Victima, identificată drept cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, a fost găsită fără viață în dimineața zilei de 21 martie, într-un imobil abandonat din cartierul San Basilio, o zonă periferică a capitalei italiene.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost lovit în mod repetat cu o bară metalică, prezentând răni grave la nivelul capului și membrelor inferioare.
Descoperirea macabră a mobilizat imediat forțele de ordine. La fața locului au intervenit polițiștii, criminaliștii și medicul legist, care au început cercetările.
Identificarea victimei s-a făcut rapid, pe baza documentelor pe care le avea asupra sa. Ulterior, anchetatorii au reușit să reconstituie firul evenimentelor și să ajungă la principalul suspect.
La doar câteva ore de la descoperirea crimei, poliția a reținut un cetățean român, cunoscut și el cu antecedente, bănuit de comiterea omorului.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi se aflau împreună în clădirea abandonată, când între ei a izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul ar fi fost insultat, inclusiv în legătură cu familia sa, reacționând violent.
Acesta ar fi recunoscut că a lovit victima în repetate rânduri cu o bară metalică, până când aceasta a decedat.
Bărbatul a fost reținut și plasat în arest, urmând să fie cercetat pentru omor. Între timp, ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Conform presei locale, zona în care a avut loc crima este cunoscută pentru clădirile abandonate și condițiile precare, fiind frecvent asociată cu persoane aflate în dificultate și fapte de mică criminalitate.
Moldova
Peste 60 de hectare de teren acoperite cu vegetație uscată, distruse de foc în weekend.
Peste 60 de hectare de teren au fost distruse de flăcări în doar două zile, după ce zeci de incendii de vegetație au izbucnit în mai multe regiuni ale țării.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în weekend, pompierii au intervenit în 65 de cazuri pentru stingerea focarelor de iarbă uscată.
Incendiile au fost înregistrate în raioanele Orhei, Nisporeni, Ialoveni, Ungheni, Șoldănești, Strășeni, Rezina, Criuleni, Hîncești și Călărași.
Cel mai grav caz a avut loc în dimineața zilei de 21 martie, în satul Văsieni, raionul Ialoveni. Flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să lichideze incendiul în mai puțin de două ore.
Alte intervenții au avut loc în satul Floreni, raionul Ungheni, unde focul a mistuit circa 6 hectare de teren, dar și în localitățile Măcărești și Milești, unde au ars alte câteva hectare de vegetație uscată.
Din fericire, în urma acestor incendii nu au fost raportate victime.
Autoritățile avertizează că, în condiții de temperaturi ridicate, umiditate scăzută și vânt, orice scânteie poate provoca incendii de proporții.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face apel către cetățeni să nu aprindă vegetația uscată sau gunoiul menajer și să evite utilizarea focului deschis în gospodării.
Totodată, părinții sunt îndemnați să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace cu focul.
În cazul izbucnirii unui incendiu sau a observării unor focare de ardere, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
Moldova
11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
11 persoane, inclusiv doi minori, au ajuns pe patul de spital în urma a două accidente rutiere grave produse în weekend pe traseele din raioanele Orhei și Strășeni.
Primul accident s-a produs în după-amiaza zilei de 22 martie, în jurul orei 17:20, în apropiere de localitatea Mitoc din raionul Orhei. Potrivit cercetărilor preliminare, o femeie de 31 de ani nu ar fi reușit să frâneze la timp și a lovit din spate un automobil condus de o șoferiță de 33 de ani, care era oprit regulamentar pentru a efectua manevra de virare la stânga.
În urma impactului, mașina lovită a fost proiectată pe sensul opus de circulație, unde s-a ciocnit cu un microbuz condus de un bărbat de 35 de ani.
În urma acestui accident, șase persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, printre acestea fiind și doi minori. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic. Cele două șoferițe nu se aflau sub influența alcoolui, în schimb bărbatul de la volanul microbuzului avea o concentrație de 0,56 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Un alt accident grav s-a produs în noaptea de 23 martie, în apropierea localității Bucovăț din raionul Strășeni. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit preliminar că două automobile s-au ciocnit frontal.

În urma impactului violent, ambii șoferi, în vârstă de 34 și 26 de ani, dar și trei pasageri cu vârstele de 23, 25 și 29 de ani au suferit traumatisme și au fost transportați la Spitalul raional Strășeni, dar și la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău pentru acordarea îngrijirilor medicale specializate.

În ambele cazuri, poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentelor.
-
Moldova5 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova4 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova5 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
-
Moldova6 ore în urmăMoldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
-
Moldova6 ore în urmă11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
