Rețele de socializare

Moldova

Urmărire ca-n filme, soldată cu accident, la Orhei: Cum a fost reținut un membru al unei grupări specializate în vinderea drogurilor

Au „dezgropat” sute de pachețele cu droguri și au reținut un bărbat suspectat de distribuirea acestora. Polițiștii din Orhei au destructurat o rețea de traficanți de droguri și au găsit 245 de pachețele cu substanțe narcotice, aproape 150 de pastile psihotrope, dar și 300 de mii de lei.

Publicat

Totul a pornit după ce în vizorul oamenilor legii au ajuns informații operative despre plasarea narcoticelor în mai multe ascunzișuri din Orhei, iar făptași ar fi reprezentanții unui magazin online de comercializare a drogurilor.

După mai multe investigații, polițiștii au stabilit că în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din oraș se vede un bărbat de 44 de ani, condamnat anterior pentru trafic de droguri. Acesta ar fi fost implicat și în activitatea curentă, plasând drogurile în diferite ascunzișuri.

În scurt timp, oamenii legii l-au localizat pe bărbat la o stație de alimentare de lângă orașul Orhei, însă acesta a refuzat să prezinte actele de identitate și a fugit de la fața locului. A urmat o urmărire ca în filme, iar mai multe echipaje de poliție s-au gonit după suspect. În cele din urmă bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un foișor de pe acostament.


Ulterior, oamenii legii au percheziționat corporal bărbatul și au descins atât în mașină, cât și acasă la acesta. În urma perchezițiilor, au fost descoperite zeci de pastile psihotrope, 400 de pachețele de tip zip-lock, un cântar electronic de dimensiuni mici, precum și bani proveniți din activități ilegale.

Mai mult, oamenii legii au găsit în telefonul bănuitului imagini cu coordonate geografice ce indicau ascunzișuri ale drogurilor, de unde au fost ridicate ulterior peste 30 de pachete din diverse zone ale Orheiului.

Bărbatul a fost reținut și transportat la Penitenciarul 13, iar poliția continuă investigațiile pentru a identifica alți membri ai grupului infracțional organizat.


Moldova

/VIDEO/ „Influenceri”, pe mâna poliției: Doi tineri, suspectați că promovau și vindeau droguri pe rețelele sociale.

Peste 12 milioane de urmăritori și un conținut care, potrivit poliției, ar fi promovat consumul de droguri. Un cuplu din Chișinău a ajuns în arest, fiind suspectat nu doar de promovarea substanțelor narcotice pe rețelele sociale, ci și de comercializarea lor.

Publicat

Timp de două luni, ofițerii Direcției Antidrog au urmărit activitatea unui bărbat de 25 de ani și a concubinei sale, o tânără de 21 de ani, cetățeană a Federației Ruse. Cei doi administrau conturi pe rețelele sociale cu un public de peste 12 milioane de urmăritori. Potrivit anchetatorilor, prin aceste conturi ar fi fost promovat consumul de droguri, iar în unele cazuri, substanțele ar fi fost și vândute.

Anchetatorii au identificat și un client. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi cumpărat droguri de la cei doi pentru consum propriu.

Pe 16 septembrie, polițiștii au descins într-un imobil de lux închiriat de cuplu. Acolo au găsit marijuana, hașiș și mefedronă, dar și cântare de precizie și telefoane care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.


Percheziții au fost făcute și la domiciliul bărbatului de 51 de ani, unde a fost găsită marijuana.

Potrivit poliției, în momentul reținerii, cei doi suspecți ar fi opus rezistență, ar fi avut un comportament agresiv și i-ar fi amenințat pe oamenii legii.


Instanța a dispus arestarea lor pentru 30 de zile. Cuplul este cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv promovarea consumului de droguri pe rețelele sociale și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 20 de ani de închisoare.

Poliția le recomandă părinților să fie atenți la conținutul pe care îl urmăresc copiii pe rețelele sociale și la persoanele pe care aceștia le urmăresc. Oamenii legii îndeamnă părinții să verifice periodic activitatea online a copiilor, pentru a preveni contactul acestora cu persoane sau conținut care promovează consumul de droguri.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie matinală la Clocușna: Un șofer a decedat după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-o fâșie forestieră.

Tragedie pe un traseu din nordul țării. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o fâșie forestieră. Nenororcirea s-a produs în dimineața de 22 septembrie, în localitatea Clocușna din raionul Ocnnița.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în zona împădurită.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit traumatisme grave, care i-au provocat decesul. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Poliția documentează cazul, iar pe faptul accidentului a fost inițiat un proces penal.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat, suspectat de comercializarea drogurilor: Peste 30 de ascunzișuri, descoperite.

31 de ascunzișuri cu droguri de tip PVP au fost descoperite în mai multe sectoare ale Capitalei. Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi distribuit droguri prin intermediul ascunzișurilor.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul ar fi fost implicat în plasarea și comercializarea substanțelor narcotice către consumatori din municipiul Chișinău.

În urma unei percheziții autorizate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat două cântare electronice de înaltă precizie, pachețele folosite pentru ambalarea drogurilor și două telefoane mobile despre care oamenii legii presupun că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.


Examinarea telefoanelor a permis identificarea locațiilor unde ar fi fost ascunse drogurile. Astfel, polițiștii au depistat și ridicat 31 de ascunzișuri cu PVP, amplasate în diferite sectoare ale Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate în distribuirea drogurilor.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii