Rețele de socializare

Moldova

„Pun banii aici, bine? Nu va ști nimeni-nimeni”. Cum a încercat un șofer băut să mituiască polițiștii care l-au prins

Voia să scape de-o problemă, dar s-a pricopsit cu două. Un șofer prins băut la volan ar fi încercat să mituiască polițiștii, iar acum riscă două dosare penale.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe una din străzile orașului Orhei. Un șofer de 57 de ani a fost depistat de oamenii legii conducând mașina în stare de ebrietate.

Testul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,74 mg/l în aerul expirat, ceea ce se califică, conform legii, stare de ebrietate cu grad avansat. Dându-și seama că ar putea pierde dreptul de a mai urca la volan, șoferul a încercat să le ofere bani oamenilor legii.

Oamenii legii nu s-au lăsat însă mituiți și au alertat autoritățile specializate. Acum el riscă să fie tras la răspundere penală nu doar pentru că a urcat băut la volan, dar și pentru că a încercat să ofere mită unui reprezentant al organelor de forță.


Acestea însă nu sunt singurele încălcări constatate de polițiști la Orhei. Alți doi tineri au fost înlăturați de la volane pentru că nu dețineau permise de conducere. Iar cinci motocicliști și conducători de ATV uri au fost prinși, la fel, fără permise, dar și cu vehiculele neînregistrate. Toate mijloacele de transport au fost duse la parcarea specială.


Moldova

Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.

A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.


Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină

UPDATE: Momentul tragediei de la Comrat a fost surprins video! în imaginile distribuite de Unimedia.info se vede cum șoferița a trecut cu mașina peste copilul de 3 ani.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.


Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii