Moldova
Prinși cu droguri în congelator: Captură de narcotice de 1,7 milioane de lei, descoperită în apartamentul închiriat de doi ucraineni
Doi tineri din Ucraina au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Potrivit IGP, în urma perchezițiilor efectuate, ofițerii Direcției Antidrog a INI a depistat și ridicat substanțe narcotice în valoare de 1,7 milioane lei.
Potrivit unui comunicat al IGP, cei doi sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 23 și 25 de ani. Aceștia aveau o relație de prietenie, iar în cadrul grupului criminal organizat ar fi avut rolul de curieri de droguri. Astfel, cei doi ar fi fost transportați din Ucraina în R.Moldova de către liderul grupului infracțional care gestiona un magazin de droguri pe aplicația Telegram.
Sosiți în R.Moldova, aceștia ar fi închiriat un apartament în Chișinău, folosit ca spațiu de depozitare a drogurilor (după ce erau aduse ilegal din Ucraina, de alt membru al grupului infracțional). De aici, cei doi livrau cantități mai mici de droguri în ascunzișurile destinate clienților care le comandau în magazinul online.
În baza informațiilor operative și măsurilor speciale de investigații, oamenii legii le-au deconspirat activitatea, iar la sfârșitul lunii aprilie 2024, bărbatul și femeia care erau monitorizați au fost reținuți în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Urmare a perchezițiilor corporale și la domiciliu ridicate cinci telefoane mobile folosite la traficarea drogurior, peste 10 cartele telefonice, două cântare electronice la scara mică pentru porționarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, pliculețe noi pentru ambalarea drogurilor, 4,5 kg muguri de marijuana și sute de grame de amfetamină și PVP („sare”).
La moment, bănuiții sunt plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Moldova
/VIDEO/ Descinderi cu „surprize”: Arme, muniții și droguri, găsite în urma unor percheziții la Hîncești.
Patru bărbați din raionul Hîncești, cu vârste cuprinse între 37 și 48 de ani, sunt cercetați pentru deținerea și punerea ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
Polițiștii au descins cu percheziții la domiciliile suspecților, iar în urma verificărilor au găsit mai multe arme, muniții și accesorii pentru acestea, deținute ilegal.
În cazul unuia dintre bărbați, oamenii legii au descoperit și droguri. La domiciliul acestuia au fost găsite substanțe narcotice de tip PVP, cunoscute drept „sare”, dar și marijuana.
Tot acolo au fost ridicate mai multe dispozitive confecționate artizanal, care ar fi fost destinate consumului de droguri.
Toate obiectele și substanțele găsite au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor. Rezultatele acestora vor ajuta anchetatorii să stabilească exact ce fel de arme și muniții erau deținute, dar și cantitatea și tipul substanțelor narcotice.
Polițiștii din Hîncești continuă urmărirea penală pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toate persoanele implicate.
Moldova
/VIDEO/ I-a smuls telefonul din mână: Un bărbat, reținut după ce ar fi furat telefonul unei femei, în plină stradă.
A cerut telefonul unei femei, sub pretextul că vrea să dea un apel, dar i l-a smuls din mână și a fugit. Un bărbat de 30 de ani, originar din regiunea transnistreană, a fost reținut de polițiștii din sectorul Centru, după ce ar fi furat în plină stradă un telefon în valoare de peste 27 de mii de lei.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul s-ar fi apropiat de victimă și i-ar fi cerut telefonul, sub pretextul că trebuie să facă un apel. În momentul în care femeia intenționa să i-l ofere, suspectul i l-ar fi smuls din mână și a fugit.
Polițiștii au pornit imediat căutările, iar în urma măsurilor întreprinse au reușit, la scurt timp, să-l identifice și să-l rețină.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Telefonul a fost găsit de oamenii legii, recuperat și restituit proprietarei.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 2 la 5 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Descoperire periculoasă la Cahul: Droguri de peste 350 de mii de lei și o grenadă, găsite în gospodăria unui bărbat.
Droguri în valoare de peste 350 de mii de lei și un obiect asemănător unei grenade au fost găsite în locuința unui bărbat de 54 de ani din raionul Cahul. Descoperirea a fost făcută în timpul unei percheziții desfășurate de ofițerii INI.
Polițiștii au găsit în casă trei borcane, fiecare cu un volum de trei litri, pline cu masă vegetală sub formă de muguri. Potrivit estimărilor preliminare, substanța ar valora pe piața neagră circa 350 de mii de lei.
În aceeași locuință a fost găsit și un obiect care seamănă cu o grenadă de model F-1. Atât substanța vegetală, cât și obiectul au fost ridicate și urmează să fie examinate de specialiști.
Între timp, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili de unde provin drogurile și grenada, cu ce scop erau păstrate și dacă bărbatul a avut sau nu complici.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 1 și 6 ani de închisoare.
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
-
Moldova4 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ucrainean reținut pentru droguri: Ar fi vândut narcotice online și în localuri din capitală.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.
