Rețele de socializare

Diaspora

Italia: Un moldovean a ajuns la spital după ce a rămas blocat între un camion și peretele unei case

Un moldovean de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a rămas blocat între un camion și peretele unei case. Incidentul s-a întâmplat într-o localitate din provincia Treviso, Italia.

Publicat

Potrivit presei străine, bărbatul a venit în localitate pentru a efectua unele lucrări de gazificare, fiind angajat al unei companii în domeniu. Când a vrut să coboare din camion, moldoveanul ar fi uitat să tragă frâna de mână și astfel a rămas blocat. Strigătele disperate de ajutor ale bărbatului au fost auzite de către o vecină, care au alertat imediat autoritățile.

VECINĂ: „Am auzit strigăte de ajutor. Am ieșit afară și am văzut persoana blocată între camion și perete.  Frica mea era că pompierii vor veni doar din această parte și nu vor putea trece”.

Imediat la fața locului au intervenit pompieri, dar și medicii care au acordat primul ajutor medical șoferului”.


POMPIER: „Era blocat și am avut nevoie de echipamentul nostru ca să-l putem cumva scoate. Am folosit perne speciale pe care le avem, de circa 10 centimetri și l-am eliberat un pic. Dar brațul rămânea blocat în portieră, așa că am tăiat o parte din ea și am reușit să-l extragem pe tânăr, care aparent era bine”.

În urma incidentului, bărbatul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri calificate. Din fericire, în prezent, viața lui este în afara oricărui pericol.


Diaspora

Un moldovean, șofer de camion, a murit într-un accident de groază în SUA: Bărbatul educa 4 copii

Un moldovean de 43 de ani și-a pierdut viața într-un accident teribil pe o șosea din Statele Unite ale Americii. Bărbatul, împreună cu familia sa era stabilit de mai mulți ani în SUA și lucra ca șofer de camion, iar în data de 4 septembrie a murit după ce TIR-ul său a intrat într-o coliziune violentă cu un alt camion.

Publicat

Potrivit presei locale, totul s-a întâmplat pe o autostradă statul Ohio, din SUA, după ce o semiremorcă a fost lovită din spate de un tir, iar acesta a fost tamponat violent de un alt camion, la volanul căruia se afla moldoveanul de 43 de ani. Din cauza impactului puternic, remorcile ambelor camioane au izbucnit imediat în flăcări, incendiul fiind extins și asupra capului-tractor în care se afla șoferul din Moldova.

Incendiul a fost atât de puternic încât a făcut vehiculele scrum în doar câteva minute.

Autoritățile din SUA au declarat că șoferul moldovean a decedat pe loc. Un alt șofer s-a ales cu răni ușoare, iar cel de-al treilea a scăpat nevătămat.


Între timp a fost lansată o campanie de colectare de bani. Platforma gofundme menționează că moldoveanul are 4 copii. Se precizează că banii colectați vor merge „direct pentru a sprijini familia sa, acoperind costurile înmormântării și ajutând la cheltuielile de trai ale copiilor săi pe măsură ce se adaptează la viața fără tatăl lor”.

Până la publicarea materialului pe această platformă au fost colectați peste 40 de mii de dolari.


Citește mai departe

Diaspora

România: Un motociclist din R. Moldova și-a pierdut viața după ce s-a tamponat cu un automobil. Tânărul avea 29 de ani

Un motociclist și-a pierdut viața după ce s-a tamponat cu un automobil la Popeni, România.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 25 august. Victima, în vârstă de 29 de ani, era originară din Republica Moldova, scrie Newsmaker.MD. 

Potrivit presei din România, accidentul rutier s-a produs pe 25 august, în jurul orei 14:00, în localitatea Popeni. O motocicletă, condusă de un tânăr de 29 de ani, s-a ciocnit frontal cu un autoturism, impactul fiind foarte violent.

O ambulanță a fost îndreptată la fața locului, unde medicii au constat că șoferul motocicletei a decedat.


Victima este din Republica Moldova. Tânărul urma să împlinească 30 de ani peste o lună, potrivit celor apropiați.

Într-un ultim video publicat pe rețelele de socializare, tânărul a relatat că, duminică, 25 august, s-a pornit în România, însă a descoperit că revizia tehnică a motocicletei este expirată. Acesta a menționat că, prin intermediul unor cunoscuți, a găsit un service auto care să-i facă revizia tehnică în weekend, filmând procesul.


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean se zbate între viață și moarte în urma unui groaznic accident, SUA. Rudele cer ajutorul oamenilor

Accident de groază în SUA. Un moldovean se zbate între viață și moarte în reanimare, după ce Tir-ul pe care-l conducea a fost implicat într-o coliziune violentă cu alte 3 truck-uri.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața de 5 august, în jurul orei 05.30, pe o autostrada din c. Presa americană scrie că totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul unuia din autocamioane ar fi pierdut controlul asupra volanului, și s-a răsturnat pe șosea.

În acel moment, alte trei TIR-uri care se deplasau în aceeași direcție s-au izbit în vehiculul răsturnat. Două dintre acele vehicule au ajuns în șanț, iar unul a rămas pe carosabil. În urma impactului două persoane au fost rănite, inclusiv cetățeanul moldovean.

Rudele sale au scris pe rețele că el este internat în stare gravă, în secția de reanimare a spitalului „University of Iowa”, iar medicii fac tot ce le stă în putință pentru a-i salva viața.


„Venim cu un apel către toți oamenii cu suflet mare, să ne dea o mână de ajutor, pentru ca Valeriu să-și poată îmbrățișa din nou părinții, soția, și cei doi copilași! Dumnezeu e mare, iar noi credem cu desăvârșire, că Valeriu va învinge această luptă crâncenă! DOAMNE AJUTĂ!”, se arată în mesajul rudelor.

Link online pentru donații din orice colț al lumii: AICI


Citește mai departe

topul săptămânii