Moldova
Peste 100 de hectare de teren, compromise de foc în weekend: Cel mai grav incendiu a izbucnit la Dănceni
Weekend de foc în întreaga țară. În perioada 04-06 mai, pompierii și salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 45 de incendii de vegetație, care au afectat circa 100 hectare de teren.
Unul dintre cele mai mari incendii a izbucnit în dimineața de 6 mai, în localitatea Dănceni din raionul Ialoveni. Acolo focul a nimicit peste 20 hectare de stuf. Internauții au filmat flăcările uriașe care erau observate de la sute de metri distanță, iar funinginea ajungea chiar la casele acestora.
Deși pompierii nu au anunțat încă cauza exactă de la care au izbucnit flăcările, primarul localității a scris pe o rețea socială că ar fi vorba de o incendiere intenționată. Un alt incendiu, care a mistuit 15 ha de teren s-a produs tot în raionul Ialoveni, în satul Mileștii Noi. Situație similară a fost și în satul Chirileni din raionul Ungheni, unde focul a distrus 15 hectare de vegetație.
Totodată, în această perioadă au fost întocmite 77 procese verbale, fiind sancționate persoanele care au dat foc intenționat vegetației uscate.
În 53 de cazuri, oamenii au fost amendați, suma totală a amenzilor fiind de aproape 264.000 de lei, restul persoanelor vor munci neremunerat în folosul comunității.
De la începutul anului, au fost înregistrate 1240 de incendii de vegetație, care au distrus peste 2500 hectare de terenuri.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova3 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova2 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova4 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova4 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldovao zi în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Rețea care scotea ilegal din țară sute de ucraineni, destructurată pas cu pas. Încă trei persoane au fost reținute, inclusiv doi foști polițiști de frontieră.
