Rețele de socializare

Moldova

Sărbători pascale cu iz de alcool: 55 de șoferi prinși băuți la volane, unii întrecând norma de aproape 10 ori

De sărbători, s-au încumetat să încalce legea. 55 de șoferi au fost prinși în zilele de sâmbătă și duminică băuți la volane.

Publicat

Unul dintre cazuri a avut loc în satul Ciulucani din raionul Telenești. Acolo, un șofer de 29 de ani avea în aerul expirat o concentrație de alcool de 1,41 mg/l. Un alt bărbat de 53 de ani, a fost stopat în aproprierea satului Șișcani, raionul Nisporeni. Acesta conducea o mașină, deși avea o concentrație de 1,29 mg/l vapori de alcool. Un alt șofer băut a fost prins pe strada Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni, cu o concentrație de alcool de 1,04 mg/l alcool în aerul expirat.

Încă doi tineri, ambii de câte 20 de ani au fost stopați în satul Recea din raionul Strășeni, unui conducea o motocicletă, având o concentrație de alcool de 0,49 mg/l în aerul expirat. Celălalt se deplasa cu un automobil, deși avea în aer 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat. În toate cazurile, vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar conducătorii auto sunt documentați penal sau contravențional.

Oamenii legii menționează că pe lângă conducători băuți, în weekend au fost documentați și peste 1500 de vitezomani. Cu sancțiuni s-au ales și circa 600 de șoferi care au ignorat indicatoarele rutiere, 119 nu aveau cuplate centurile de siguranță, iar alți peste 400 oprit unitatea de transport în locuri interzise.



Moldova

Schemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei

Două femei din Ucraina au fost arestate, fiind suspectate de implicare într-o schemă internațională de contrabandă cu droguri sintetice aduse din Polonia în Republica Moldova.

Publicat

Potrivit anchetei, gruparea criminală, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, activa în mai multe state, inclusiv Polonia, Ucraina, România, Georgia și Republica Moldova, iar drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației Telegram.
O tânără de 22 de ani, originară din Ucraina, ar fi fost responsabilă de ambalarea și expedierea drogurilor sintetice din Polonia spre Republica Moldova.

La sfârșitul lunii februarie, aceasta a intrat în țară pentru a verifica o nouă partidă de droguri, fiind reținută la Chișinău.


Două zile mai târziu, o altă femeie, de 25 de ani, a intrat în Republica Moldova cu un microbuz de pe cursa Chișinău–București, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni. La sosirea în capitală, aceasta a ridicat o valiză din microbuz, după care a fost reținută de polițiști.

În bagaj au fost descoperite aproximativ 2 kilograme de PVP și 500 de grame de mefedronă, ascunse în pachete de praf de spălat. Ulterior, polițiștii au mai ridicat aproximativ 500 de grame de PVP din ascunzișuri identificate în urma examinării telefoanelor mobile.

Valoarea totală a drogurilor scoase din circuitul ilegal depășește 1,5 milioane de lei.


Cele două femei au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Urmărire tensionată în Chișinău: Un vitezoman s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și amenința cu un cuțit

Scene tensionate noaptea trecută în Chișinău. Un șofer care circula cu viteză excesivă a încercat să fugă de polițiști, iar după ce a fost blocat în centrul capitalei s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și a amenințat că își va provoca leziuni cu un cuțit.

Publicat

În imaginile surprinse de martori la fața locului se poate observa cum polițiștii sparg unul dintre geamuri pentru a-l imobiliza pe conducător.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 02:20, când un echipaj de patrulare a observat pe strada Vadul lui Vodă, la intersecția cu strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana, un automobil care se deplasa cu viteză excesivă.
La semnalul polițiștilor de a opri, șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea. După o scurtă urmărire, automobilul a fost oprit în Piața Marii Adunări Naționale, în centrul capitalei.
La volan se afla un bărbat de 58 de ani.


Acesta s-a încuiat în mașină, avându-l ca pasager pe fiul său de 6 ani, și a refuzat să coopereze cu forțele de ordine. Mai mult, potrivit poliției, bărbatul a amenințat că își va provoca leziuni cu un obiect asemănător unui cuțit.
La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și carabinierii, care au încercat să gestioneze situația fără a pune în pericol copilul.

Într-un moment decisiv, minorul a deschis portiera automobilului fiind imediat preluat de oamenii legii. În paralel, polițiștii au spart geamul din partea șoferului, reușind să imobilizeze și să încătușeze șoferul.
Acesta a fost condus ulterior la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentarea cazului.

Copilul nu a fost rănit și se află în afara oricărui pericol, beneficiind de asistență specializată.


Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili starea sa, iar oamenii legii continuă documentarea cazului pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

„Aranjau” importuri contra mită! Angajați vamali, brokeri și un agent economic – în vizorul CNA

„Aranjau” importuri contra mită. Ofițerii CNA și procurorii au descins într-un dosar de corupție sistemică în care sunt vizați angajați ai Serviciului Vamal, reprezentanți ai unei companii de brokeraj vamal și un agent economic.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, un broker vamal ar fi cerut și primit bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a interveni pe lângă funcționari ai Serviciului Vamal. În schimbul sumelor oferite, brokerul ar fi promis că va influența angajați ai instituției astfel încât declarațiile vamale pentru importul unor produse să fie validate mai ușor.

Oamenii legii susțin că brokerul ar fi acționat ca intermediar între importator și funcționari din sistemul vamal, care ar fi putut facilita procedurile necesare pentru introducerea mărfurilor în țară.


În urma acțiunilor de urmărire penală, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și urmează să fie plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane, printre care și angajați ai Serviciului Vamal, sunt cercetate în stare de libertate.

Drept reacție, Serviciul Vamal a anunțat că nu tolerează corupția în rândul angajaților și cooperează cu instituțiile de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili rolul fiecărei persoane implicate.


Potrivit legii, toate persoanele vizate în acest dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.

Citește mai departe

topul săptămânii