Rețele de socializare

Moldova

Iresponsabilitatea costă: Nouă persoane au fost sancționate pentru că au dat foc vegetației uscate

Iresponsabilitatea i-a bătut la buzunare. Nouă persoane au fost sancționate, timp de o săptămână, pentru că au dat foc intenționat vegetației uscate.

Publicat

Mai exact, spun oamenii legii, este vorba de 5 oameni din raionul Fălești, trei din Rîșcani și unul din Bălți. Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.000 de lei.

Mai mult, cinci dintre aceste persoane, pe lângă faptul că vor scoate bani din buzunar, vor trebui să facă și ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Oamenii legii totuși menționează că față de săptămâna precedentă, numărul încălcărilor a scăzut, atunci fiind amendate 23 de persoane. Potrivit IGSU, de la începutul anului aproape 1.200 de incendii de vegetație care au distrus peste 2.500 de hectare de teren.

În context, IGSU atenționează încă o dată cetățenii că focul în vegetația uscată poate fi extrem de periculos! Este important să se evite aprinderea focurilor în grădini, arderea gunoiului sau a crengilor și utilizarea focului deschis pentru curățenie.


Aruncarea țigărilor sau a chibriturilor aprinse pe iarbă uscată sau în zonele forestiere și agricole trebuie evitată cu strictețe. De asemenea, este crucial să fie monitorizați copiii și să li se interzică jocul cu focul sau alte surse de ardere.

În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.

Publicat

Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.

În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.

Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!


Citește mai departe

Moldova

Lecție scumpă pentru un șofer grăbit – 30 de zile fără permis și faimă online

Un bărbat de 54 de ani din capitală a fost identificat și sancționat după ce imaginile video apărute online l-au surprins ignorând un pieton care traversa regulamentar strada Ion Creangă, în sectorul Buiucani. Mai mult, acesta se deplasa cu viteză excesivă pe banda destinată transportului public.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 4 noiembrie, iar comportamentul periculos al conducătorului auto, aflat la volanul unui Renault, a stârnit reacții aprinse în mediul online. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea deja 9 puncte de penalizare pentru abateri anterioare de la regulile de circulație.

Pentru această încălcare, dar și din cauza punctajului acumulat, bărbatul va fi suspendat din dreptul de a conduce pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Șofer prins drogat la volan: În organismul lui au fost depistate trei tipuri de substanțe narcotice.

A urcat drogat la volan, iar acum riscă să fie tras la răspundere. Este cazul unui bărbat de 48 de ani din capitală, care a fost oprit de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică, pe strada Varnița, după ce a manifestat un comportament suspect în trafic.

Publicat

În urma verificărilor, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde testele biologice au confirmat prezența a trei tipuri de substanțe narcotice în organism — amfetamină, ketamină și marijuana.

Automobilul condus de acesta a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

Potrivit legislației, șoferul riscă o amendă de până la 125 de mii de lei sau chiar până la trei ani de închisoare. În ambele cazuri, el va rămâne fără dreptul de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

topul săptămânii