Rețele de socializare

Moldova

Alcool coreean „made in Moldova”. Vameșii au depistat un lot de băuturi de contrabandă, de 4 milioane de lei, ce urma să ajungă în România

Contrabandă cu alcool în valoare de circa patru milioane de lei.

Publicat

Procurorii din cadrul PCCOCS au contracarat o încercare de trecere a graniței a unui camion plin cu băuturi alcoolice pretins a fi fabricate în Coreea de Sud. Autocamionul urma să ajungă din Moldova în portul din Constanța, România, iar de acolo- în SUA.

Tirul încărcat cu sticle cu alcool a fost reținut în noaptea de 30 martie în postul vamal Leușeni-Albița, iar după au urmat percheziții în alte patru camioane dar și în depozitul agentului economic, în trei localități din centrul țării. În urma descinderilor, au fost descoperite 300 de mii de sticle cu băuturi alcoolice, estimate la peste 4 milioane de lei.

În același timp, procurorii au găsit materie primă pentru ambalare, acte contabile, înscrisuri de ciornă și purtători de informații.


Toate probele depistate urmează a fi supuse cercetărilor penale, iar persoanele implicate vor fi citate pentru audieri.

Investigațiile pe marginea acestui caz continuă.


Moldova

Până 800 de lei pentru un certificat: Cum au obținut zeci de viitori șoferi din Ialoveni fișele medicale obligatorii

Ar fi luat mită în schimbul adeverințelor medicale, iar acum riscă să facă pușcărie. Șase persoane, dintre care trei membri ai Comisiei medicale a conducătorilor auto din orașul Ialoveni au ajuns în vizorul CNA pentru fapte de corupție.

Publicat

Este vorba despre președintele comisiei, secretara, medicul psihiatru, dar și trei intermediari sunt cercetați de CNA pentru corupere sistematică.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi primit sistematic de la diferite persoane bani în schimbul eliberării adeverinței medicale a conducătorilor de vehicule și a candidatului pentru obținerea permisului de conducere fără ca cei din urmă să fie supuși examenului medical.

Mai exact, în perioada martie-mai curent, au fost documentate peste 40 de cazuri de primire a mijloacelor financiare de către membrii comisiei medicale, iar sumele variau între 300 și 800 de lei pentru un certificat.


În urma probelor acumulate, ofițerii CNA au efectuat 12 percheziții, în urma cărora secretara comisiei medicale a fost reținută pentru o perioadă de 72 de ore și urmează a fi plasată în izolatorul CNA. Alte cinci persoane urmează a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Băutura, bat-o vina! O femeie și un bărbat, ambii din raionul Căușeni, prinși beți criță la volane

Băutura, bat-o vina! O femeie de 35 de ani, dar și un bărbat de 64 de ani au rămas fără mașini și riscă să-și piardă permisele de conducere, după ce au fost prinși în stare de ebrietate alcoolică la volan.

Publicat

Primul caz a avut loc pe 18 mai, pe o stradă din orașul Căușeni. Polițiștii au observat un automobil ce se deplasa haotic, așa că i-au făcut semn conducătorului auto să oprească. La volan se afla o șoferiță, în vârstă de 35 de ani.

Rezultatul testului cu aparatul Drager a fost de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat. În ziua următoare, în satul Tocuz din același raion, oamenii legii au stopat un șofer de 64 de ani, vizual în stare de ebrietate. Etilotestul a confirmat presupunerile polițiștilor, bărbatul având o concentrație de alcool de 1.26 mg/l.

În ambele cazuri, mașinile au fost evacuate la o parcare specială, iar șoferii riscă dosare penale.


Aceștia însă nu sunt singurii care s-au încumetat să urce la volan sub influența alcoolului, în weekend. În total, oamenii legii au prins pe traseele din țară 26 de conducători auto băuți.

De asemenea, angajații INSP, au amendat peste 2.500 de vitezomani. Cu amenzi s-au ales și peste 400 de șoferi care au parcat în locuri interzise, dar și peste 250 care nu au respectat indicatoarele sau marcajele rutiere.


De asemenea, au fost sancționați și 36 de conducători auto care nu au acordat prioritate legală pietonilor.

Citește mai departe

Moldova

Un elev din capitală ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Precizările Poliției

Un minor de 17 ani a fost transportat la spital, după ce acum câteva zile ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cazul a avut loc într-un liceu din capitală.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Natalia State, oamenii legii au fost alertați în dimineața zilei de 16 mai, despre faptul că în incinta instituției de învățământ a fost depistat un minor rănit. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției și ambulanța, scrie Deschide.MD.

Ajunși, aceștia au depistat elevul cu mai multe zgârieturi la mână. Astfel, minorul a fost transportat împreună cu mama la spital pentru îngrijiri medicale.

La moment acesta se află în afara oricărui pericol. Mama băiatului a scris o cerere prin care a anunțat că nu are pretenții față de nimeni.


Cauza este investigată în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Totodată, Poliția a sesizat organele de resort, precum Direcția pentru protecția copiilor.

Anterior, în spațiul public s-a vehiculat informația, precum că băiatul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, după ce nu a fost admis la sesiune.


Citește mai departe

topul săptămânii