Diaspora
Un moldovean a fost reținut în Italia după ce a încercat să jefuiască un tren marfar. Ar fi sărit cu cuțitul la un carabinier
Un moldovean de 38 de ani a fost reținut de carabinieri în Italia, după ce împreună cu un complice ar fi atacat și încercat să jefuiască un tren marfar.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Villadossola, din nordul peninsulei.
Potrivit presei italiene, trenul a plecat în seara de 18 martie de la depoul din Novara și se îndrepta spre Fribourg. Însă la scurt timp personalul feroviar ar fi observat că niște străini ar fi urcat la bord. Astfel, aceștia au alertat imediat autoritățile. Trenul marfar a fost oprit la Villadossola, unde carabinierii deja îi așteptau pe infractori. În timp ce forțele de ordine s-au apropiat de tren, unul dintre indivizi a luat-o la fugă și a reușit să sară gardul de protecție. Cel de-al doilea făptaș, care s-a dovedit a fi un moldovean stabilit în Torino, a fost mai puțin norocos și a fost reținut de carabinieri.
În timpul reținerii, bărbatul ar fi scos un cuțit și ar fi încercat să atace pe unul dintre carabinieri. Pe numele individului a fost pornit un dosar penal pentru atac asupra unui funcționar public și tentativă de jaf.
Diaspora
Moldovean din Italia, mort într-un incendiu îngrozitor petrecut în atelierul său de reparat pantofi
Un incendiu devastator a curmat viața lui Serghei Oprea, un renumit cizmar originar din Republica Moldova și rezident în orașul italian Trento.

Tragedia s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 20 august 2025, în atelierul său din via Perini, unde bărbatul rămăsese să lucreze până târziu, scrie Rotalianul.com.
Flăcările, izbucnite puțin înainte de miezul nopții, au mistuit întreaga încăpere, iar bărbatul, în vârstă de 58 de ani a fost găsit carbonizat de pompieri, care au intervenit imediat la fața locului.
Potrivit TGCOM24, incendiul a fost amplificat de materialele inflamabile din atelier – pantofi, genți, dar și adezivi și solvenți – ceea ce a făcut ca intervenția să fie dificilă și de durată.
Pompierii au lucrat până în zorii zilei pentru a stinge focul și a îndepărta dărâmăturile. Din motive de siguranță, două apartamente situate deasupra magazinului au fost evacuate.
Moartea lui Serghei Oprea a îndurerat întreaga comunitate. Vecinii și clienții îl descriu drept un profesionist dedicat, muncitor și de o bunătate rară.
„Era un mare lucrător, petrecea multe ore în atelier, zi și noapte”, au povestit alți comercianți din zonă.
Karim Overghemmi, prieten și coleg de breaslă, a spus despre el: „Era o persoană minunată, generoasă și empatică. Ne cunoșteam de ani de zile și uneori colaboram, ne recomandam clienții unii altora”.
Și locatarii clădirii au rememorat cu emoție ultimele clipe ale incendiului.
„Am văzut o coloană de fum ridicându-se, apoi flăcările și explozia unor spray-uri folosite probabil la lucru. Am ieșit imediat și am așteptat sosirea echipelor de intervenție”, a povestit Sara, o nouă locuitoare a imobilului, care l-a caracterizat pe Serghei drept un om discret, dar respectuos și prietenos.
Ancheta autorităților este în desfășurare pentru a stabili cauza exactă a incendiului, însă primele date arată că substanțele ușor inflamabile din atelier au contribuit la rapiditatea cu care flăcările s-au extins.
Diaspora
Italia: Un copil de 4 ani din R. Moldova, mort după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare
Un copil de 4 ani din R. Moldova a murit din cauza unui șoc termic după ce a rămas blocat într-un automobil lăsat sub soare. Tragedia s-a produs la Olmedo, în nord-vestul insulei italiene Sardinia.

Potrivit Deschide.MD, care citează presa din peninsulă, familia băiatului a venit în Italia în vacanță. Săptămâna trecută, profitând de neatenția părinților, copilul a ieșit din casă. Peste o perioadă de timp, cuplul a observat lipsa copilului și a început să-l caute, găsindu-l inconștient în mașina lor, parcată sub soarele arzător.
Cea care l-a găsit băiatul a fost mama, care a sunat imediat la serviciile de urgență. La fața locului au sosit o ambulanță și carabinierii. Părinții le-au relatat militarilor ce se întâmplase, iar copilul a fost transportat de urgență la spital.
Fiind în stare critică, băiatul a fost internat la secția de terapie intensivă. Peste câteva zile, medicii au decis transferarea acestuia într-un spital din Roma.
Duminica, 10 august, starea copilului s-ar fi stabilizat. Cu regret, în dimineața zilei de luni, 11 august, situația s-a agravat brusc, iar copilul nu a mai putut fi salvat.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru a clarifica toate aspectele. Cele relatate de părinții copilului sunt acum verificată de anchetatori. Potrivit autorităților, pentru a suferi un șoc termic fatal, băiatul trebuia să fi rămas mult timp închis în mașina expusă direct la soare.
Diaspora
Băiat moldovean, în stare critică după ce mașina familiei a căzut în râu, lângă Veneția
Momente de groază pentru o familie de moldoveni stabilită în Italia. O mașină în care se aflau o femeie de 38 de ani și cei doi copii ai săi a căzut în râul Sile. Totul a avut loc în data de 10 august, în jurul orei 13.00, în orașul Jesolo, provincia Veneția.

Presa italiană scrie că, din motive încă nestabilite, șoferița moldoveancă ar fi pierdut controlul volanului în timp ce efectua o manevră de întoarcere, iar automobilul său a derapat de pe carosabil și a ajuns direct în râu, unde s-a scufundat la o adâncime de peste 5 metri. Mama și fiica sa de 12 ani, aflată pe bancheta din dreapta au reușit să iasă din habitaclu înainte ca mașina să fie complet acoperită de apă, însă băiatul de 6 ani, care se afla în scaunul auto, a rămas blocat în interior fiind prins în centurile de siguranță.
La fața locului au intervenit în regim de urgență salvatori și scafandrieri care s-au scufundat și au spart geamurile mașinii, reușind să-l scoată pe copil în ultima clipă. Băiatul era inconștient și a fost preluat de echipajul medical care a început manevrele de resuscitare pe mal.
Copilul a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Padova, unde a fost internat în secția de Pediatrie, în stare critică, iar prognosticul medicilor rămâne rezervat.
Mama și fata de 12 ani, de asemenea, au fost transportate la spital pentru investigații, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.
Poliția italiană a pornit o anchetă pe caz, iar moldoveanca este în prezent cercetată pentru vătămare corporală din culpă.
-
Moldovao zi în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova8 ore în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova2 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova3 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.
-
Moldova2 zile în urmă
A trăit clipe de groază: O minoră a fost izbită în plin de un motociclist fără permis de conducere.