Rețele de socializare

Moldova

Ar fi abuzat sexual 6 copii moldoveni: Un italian a fost recent extrădat în R. Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa de 15 ani și jumătate de pușcărie

Un cetățean al Italiei a fost recent extrădat în R. Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa de 15 ani și jumătate de pușcărie, fiind recunoscut vinovat de abuzul sexual a 6 copii moldoveni.

Publicat

Abuzurile ar fi fost comise în perioada 2009-2011, în nordul țării. Condamnatul și un amic de-al său, ambii italieni ce aveau pe atunci în jur de 60 de ani, veneau periodic în R. Moldova sub pretextul de a acorda ajutor copiilor din orfelinate, dar și familiilor sărace.

De fapt însă, abordau copii cu vârstele cuprinse între 12 și 17 ani, și-i convingeau să întrețină cu ei rapoarte sexuale, în schimb oferindu-le bani, haine și telefoane mobile.

Totul a ieșit la iveală după ce o potențială victimă, care învăța la un internat, i-a snopit în bătaie pe cei ce ar fi încercat să o abuzeze sexual. Inculpatul s-a aflat timp de 300 de zile în arest preventiv, însă, după ce a expirat termenul de deținere, a fugit în Italia.


În anul 2021, magistrații au emis sentința în lipsa inculpatului, el fiind anunțat în căutare internaționale.

Recent, bărbatul a fost reținut în țara sa de baștină și extrădat în R. Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa. Cel de-al doilea bănuit pe caz este anunțat în căutare internațională.

echipa.md


Moldova

Mare atenție la drum. În mai multe raioane din nordul țării a nins ca în toiul iernii.

Situație tensionată pe drumurile naționale. A nins ca în toiul iernii în mai multe raioane din nordul țării. Poliția și drumarii au intervenit la Ocnița, Edineț, Briceni Drochia, Rîșcani și Dondușeni, acolo unde stratul de zăpadă a ajuns și la câțiva de centimetri.

Publicat

Ghețușul format pe carosabil a dat bătăi de cap tuturor participanților la trafic. O șoferiță de 46 de ani s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul rutier s-a produs în dimineața de 9 aprilie, în apropiere de satul Gordinești din raionul Edineț. Potrivit poliței, șoferița nu ar fi adaptat viteza la situația climaterică și ar fi pierdut controlul asupra volanului. În consecință, mașina a derapat de pe drum și s-a inversat într-un șanț. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
În același timp, din cauza ninsorii și a ghețușului, mai multe vehicule au stopat pe un traseu din apropierea orașului Cupcini, raionul Edineț. Camioane, mașini și microbuze au rămas blocate, iar șoferii au așteptat până la intervenția autorităților.
Pentru a preveni accidentele rutiere și consecințele tragice, pe traseu au intervenit și zeci de drumari cu tehnică și utilaje speciale pentru răspândirea materialului antiderapant.
În acest context, șoferii sunt îndemnați de polițiștii de patrulare ca în timpul deplasării să acorde o atenție sporită la drum și să țină cont de normele rutiere conform condițiilor climaterice.
Meteorologii au emis cog galben de înghețuri în toată țara. Astfel, între 7 și 12 aprilie, în Republica Moldova se prognozează înghețuri cu intensitatea de până la -5 grade Celsius.





Citește mai departe

Moldova

O mașină, făcută scrum. Două echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul.

Un automobil a fost cuprins de flăcări pe o stradă din capitală, iar din cauza incendiului zona a fost cuprinsă de un fum dens. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 8 aprilie, în jurul orei 23:20, pe strada Constantin Tănase, din centrul Chișinăului.

Publicat

În imaginile surprinse de martorii oculari se poate vedea cum mașina ardea ca o torță.
Două echipaje de salvatori și pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a afectat secțiunea motorului mașinii. Angajații IGSU au reușit lichidarea completă a arderii în decurs de 20 de minute. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 26 situații de risc.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi la Fălești. Polițiștii au găsit arme, muniții și țigări de contrabandă.

I-au bătut polițiștii la poartă. Un bărbat de 61 de ani din satul Glinjeni, raionul Fălești este cercetat penal, după ce oamenii legii au descins cu percheziții în gospodăria acestuia.

Publicat

Forțele de ordine au găsit în locuința bărbatului arme și muniții deținute ilegal, dar și țigări de contrabandă. Astfel au fost ridicate mai multe obiecte, printre care trei arme pneumatice, o țeavă cu armă lisă, dar și o cutie de cartușe pentru armă cu țeavă ghintuită.
Surpriza a fost când polițiștii au descoperit și 1 428 de pachete de țigări ce urmau a fi comercializate ilegal pe teritoriul raionului. Toate bunurile ridicate au fost transmise la expertiză.
Poliția continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și a tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii