Rețele de socializare

Moldova

Ucrainean reținut pe teritoriul țării fiind suspectat de escrocherie

S-ar fi dat drept mare afacerist și ar fi atras în capcană mai mulți oameni de afaceri, de pe urma cărora s-ar fi pricopsit cu mii de euro.

Publicat

Este vorba despre un ucrainean de 39 de ani, căutat de autoritățile din Ucraina pentru fapte de escrocherie, și care a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova.
Suspectul, ar fi pus la cale o schemă de înșelătorie pe teritoriul țării vecine, de pe urma căreia s-ar fi pricopsit cu un milion de euro.

Pentru a scăpa de pedeapsă, bărbatul ar fi fugit în Israel, iar apoi a venit în Republica Moldova, unde s-a stabilit de mai mulți ani. Aici, ucraineanul nu ar fi pierdut timpul în zadar, dar s-ar fi infiltrat în diferite cluburi ale oamenilor de afaceri, unde se prezenta ca businessman în diferite domenii.

După ce le-ar fi câștigat încrederea, ucraineanul le-ar fi propus să participe la diferite tranzacții avantajoase, însă după investirea banilor suspectul spunea că tranzacția a eșuat și nu mai returna banii.


Una dintre victimele identificate, un bărbat de 39 de ani, a depus o plângere pe numele ucraineanului. Acesta a declarat că ultimul l-ar fi ademenit cu o tranzacție profitabilă de procurare a cerealelor și realizarea lor în Bulgarie, de pe urma căreia ar fi putut obține 10 la sută profit la fiecare două săptămâni.

Dar după ce a investit banii, ucraineanul s-a făcut nevăzut.
În urma acumulării probelor, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă o pedeapsă cu pușcăria pe un termen de la 7 la 10 ani.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii