Rețele de socializare

Moldova

Pește viu, transportat și vândut în condiții anti-sanitare: Zeci de comercianți, amendați de ANSA

Au admis încălcări cu duiumul, așa că au fost amendați și au rămas și fără marfă. Mai mulți comercianți din Chișinău au ajuns în vizorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, după ce au fost prinși că nu țin cont de normele sanitare în ceea ce privește transportarea și comercializarea peștelui viu.

Publicat

Descoperirea vine după ce, inspectorii ANSA au efectuat mai multe razii de control cu scopul de a verifica condițiile în care este comercializat peștele.

Astfel că, în urma controalelor efectuate reprezentanții Agenției au depistat mai multe încălcări, cele mai frecvente fiind transportarea peștelui viu cu unități de transport neautorizat și nedotat corespunzător, dar și transportarea peștelui viu fără acte de proveniență și fără certificat sau autorizație sanitar- veterinară.

În consecință, inspectorii ANSA au retras din comerț peste 220 de kilograme de pește, iar comercianții care se fac vinovați de aceste încălcări urmează a fi sancționați.


Persoanele fizice pot fi pasibile de o amendă de până la 4500 de lei, iar persoanele juridice- până la 15 mii de lei, cu privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

echipa.md


Moldova

Moldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.

Un bărbat, originar din Republica Moldova, a fost ucis cu brutalitate la Roma, Italia, în urma unui conflict care a degenerat într-o crimă.

Publicat

Victima, identificată drept cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani, a fost găsită fără viață în dimineața zilei de 21 martie, într-un imobil abandonat din cartierul San Basilio, o zonă periferică a capitalei italiene.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost lovit în mod repetat cu o bară metalică, prezentând răni grave la nivelul capului și membrelor inferioare.

Descoperirea macabră a mobilizat imediat forțele de ordine. La fața locului au intervenit polițiștii, criminaliștii și medicul legist, care au început cercetările.


Identificarea victimei s-a făcut rapid, pe baza documentelor pe care le avea asupra sa. Ulterior, anchetatorii au reușit să reconstituie firul evenimentelor și să ajungă la principalul suspect.

La doar câteva ore de la descoperirea crimei, poliția a reținut un cetățean român, cunoscut și el cu antecedente, bănuit de comiterea omorului.

Potrivit informațiilor preliminare, cei doi se aflau împreună în clădirea abandonată, când între ei a izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul ar fi fost insultat, inclusiv în legătură cu familia sa, reacționând violent.


Acesta ar fi recunoscut că a lovit victima în repetate rânduri cu o bară metalică, până când aceasta a decedat.

Bărbatul a fost reținut și plasat în arest, urmând să fie cercetat pentru omor. Între timp, ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Conform presei locale, zona în care a avut loc crima este cunoscută pentru clădirile abandonate și condițiile precare, fiind frecvent asociată cu persoane aflate în dificultate și fapte de mică criminalitate.


Citește mai departe

Moldova

Peste 60 de hectare de teren acoperite cu vegetație uscată, distruse de foc în weekend.

Peste 60 de hectare de teren au fost distruse de flăcări în doar două zile, după ce zeci de incendii de vegetație au izbucnit în mai multe regiuni ale țării.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în weekend, pompierii au intervenit în 65 de cazuri pentru stingerea focarelor de iarbă uscată.

Incendiile au fost înregistrate în raioanele Orhei, Nisporeni, Ialoveni, Ungheni, Șoldănești, Strășeni, Rezina, Criuleni, Hîncești și Călărași.

Cel mai grav caz a avut loc în dimineața zilei de 21 martie, în satul Văsieni, raionul Ialoveni. Flăcările au cuprins aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să lichideze incendiul în mai puțin de două ore.


Alte intervenții au avut loc în satul Floreni, raionul Ungheni, unde focul a mistuit circa 6 hectare de teren, dar și în localitățile Măcărești și Milești, unde au ars alte câteva hectare de vegetație uscată.

Din fericire, în urma acestor incendii nu au fost raportate victime.

Autoritățile avertizează că, în condiții de temperaturi ridicate, umiditate scăzută și vânt, orice scânteie poate provoca incendii de proporții.


Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face apel către cetățeni să nu aprindă vegetația uscată sau gunoiul menajer și să evite utilizarea focului deschis în gospodării.

Totodată, părinții sunt îndemnați să supravegheze copiii și să nu le permită să se joace cu focul.

În cazul izbucnirii unui incendiu sau a observării unor focare de ardere, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.


Citește mai departe

Moldova

11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.

11 persoane, inclusiv doi minori, au ajuns pe patul de spital în urma a două accidente rutiere grave produse în weekend pe traseele din raioanele Orhei și Strășeni.

Publicat

Primul accident s-a produs în după-amiaza zilei de 22 martie, în jurul orei 17:20, în apropiere de localitatea Mitoc din raionul Orhei. Potrivit cercetărilor preliminare, o femeie de 31 de ani nu ar fi reușit să frâneze la timp și a lovit din spate un automobil condus de o șoferiță de 33 de ani, care era oprit regulamentar pentru a efectua manevra de virare la stânga.

În urma impactului, mașina lovită a fost proiectată pe sensul opus de circulație, unde s-a ciocnit cu un microbuz condus de un bărbat de 35 de ani.

În urma acestui accident, șase persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, printre acestea fiind și doi minori. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic. Cele două șoferițe nu se aflau sub influența alcoolui, în schimb bărbatul de la volanul microbuzului avea o concentrație de 0,56 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.


Un alt accident grav s-a produs în noaptea de 23 martie, în apropierea localității Bucovăț din raionul Strășeni. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit preliminar că două automobile s-au ciocnit frontal.

În urma impactului violent, ambii șoferi, în vârstă de 34 și 26 de ani, dar și trei pasageri cu vârstele de 23, 25 și 29 de ani au suferit traumatisme și au fost transportați la Spitalul raional Strășeni, dar și la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău pentru acordarea îngrijirilor medicale specializate.


În ambele cazuri, poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentelor.


Citește mai departe

topul săptămânii