Moldova
Pericolul din farfurie. ANSA: Nu vă riscați viața cumpărând ciuperci din locuri neautorizate
În plin sezon al ciupercilor de pădure, mulți oameni sunt tentați fie să cumpere acest produs de pe marginea drumului, fie să meargă de unii singuri la cules de ciuperci.

Lucru cu adevărat periculos, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, care vine cu o avertizare- nu vă riscați viața cumpărând ciuperci din locuri neautorizate.
Pentru a evita intoxicațiile cu ciuperci otrăvitoare, ANSA susține că prima regulă și cea mai importantă este ca oamenii să procure ciuperci doar de la magazine și tarabe, unde ciupercile au fost supuse verificărilor de laborator. Asta întrucât, potrivit specialiștilor, nu există nici o modalitate populară sigură care să demonstreze că ciupercile sunt bune sau nu de consumat.
În plus, responsabilii ANSA recomandă oamenilor să evite culegerea ciupercilor de pe terenurile care au fost tratate cu pesticide sau din preajma autostrăzilor.
Trebuie de știut și faptul că ciupercile comestibile se consumă doar după ce sunt preparate termic, minim 30 de minute. O dată pregătite, bucatele din ciuperci nu trebuie păstrate mai mult de 24 de ore, chiar și la frigider.
Specialiștii menționează că primele simptome ale intoxicației sunt voma, durerile de cap și slăbiciune puternică. În acest caz, trebuie să beți cât mai multă apă și să chemați ambulanța.
Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, de la începutul anului 2023 41 de persoane au suferit intoxicații din cauza ciupercilor otrăvitoare.
Moldova
Un șofer a ieșit pe contrasens și a provocat un carambol, la Orhei: patru persoane- la spital
A pătruns pe contrasens și a semănat haos pe șosea. Un șofer care circula dinspre Chișinău a provocat un accident în lanț în apropiere de Orhei, după ce a intrat brusc pe banda opusă de mers. Patru persoane au ajuns la spital, iar traficul a fost blocat zeci de minute.

orașul Orhei. Potrivit poliției, un șofer, în circumstanțe neclare deocamdată, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal un alt vehicul care circula regulamentar. Impactul nu s-a oprit aici. Mașina scăpată de sub control a fost proiectată în alte două autoturisme aflate în trafic, ducând la formarea unui carambol în care au fost implicate în total patru vehicule.
Coliziunea a fost într-atât de puternică încât mașinile au fost făcute zob, iar patru persoane au fost rănite. Impactul nu s-a oprit aici. Mașina scăpată de sub control a fost proiectată în alte două autoturisme aflate în trafic, ducând la formarea unui carambol în care au fost implicate în total patru vehicule. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre șoferii implicați nu consumase alcool. De menționat că, în urma accidentului zona a fost blocată, iar sute de mașini au circulat bară la bară.
Oamenii legii investighează în continuare circumstanțele producerii accidentului și urmează să stabilească din ce motiv șoferul care ar fi provocat carambolul a pătruns pe contrasens.
Moldova
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.
Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.
Moldova
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident fatal în Belgia: Un copil din Moldova a murit după o urmărire a poliției.
-
Moldova3 zile în urmă
Alertă în țară: O deținută de 23 de ani a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău
-
Moldova5 zile în urmă
Accident mortal cu motocicleta: un tânăr și-a pierdut viața, doi pasageri răniți grav!
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a salvat copilul cu propria viață: un moldovean a murit în timp ce își salva fiul de la înec, în Italia.
-
Moldova4 zile în urmă
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.
-
Moldova3 zile în urmă
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.