Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un cuplu și o amică de familie – cercetați pentru șantajul unui om de afaceri. Îl amenințau cu publicarea video-ului unor pretinse violuri

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată și cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță reținerea a doi concubini și cercetarea unei alte femei ca și complice în șantajarea unui om de afaceri din Ialoveni.

Publicat

Mai exact, începând din august 2023, cei trei l-au amenințat pe bărbat că dacă nu le transferă suma de 5.000 euro, ar fi urmat publicarea pe rețelele de socializare a unor înregistrări video în care cele două femei ar fi fost violate de către acesta. Așa cum bănuiții nu renunțau la amenințarea cu răspândirea acestor informații false, victima i-a denunțat autorităților. Potrivit probelor, aceștia îi abordau și pe alți oameni de afaceri, cu folosirea aceleași scheme infracționale. În context, oamenii legii îndeamnă potențialele victime, să depună plângeri la autorități.

Reținerea concubinilor a avut loc la revenirea lor din Italia, de unde îl șantajau telefonic pe bărbat, după ce concubina venise în vizită la partener. Cei trei au vârste de 29, 34 și 40 de ani, iar pe bărbatul șantajat îl cunoșteau în virtutea faptului că sunt din același sat și are activitate economică cu venit sporit.

Cea de-a doua femeie este cercetată în libertate, așa cum cooperează cu oamenii legii. Menționăm, bănuita reținută este angajata unui penitenciar de la Pruncul, Chișinău, iar temporar își are suspendate raporturile de serviciu. Urmează ca procurorii PCCOCS să cerceteze probele existente, inclusiv cele ridicate în cadrul perchezițiilor de comun cu ofițerii INI și angajații „Fulger,” pentru determinarea necesității aplicării arestului în privința acestora.


Investigațiile continuă, timp în care bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.

O rețea de traficanți a transformat conservele de fructe în ascunzători pentru câteva kilograme de narcotice. Polițiștii antidrog au destructurat o rețea care aducea substanțe interzise în Moldova prin transporturi de colete din Europa.

Publicat

Potrivit informațiilor, pe parcursul a trei luni, oamenii legii au monitorizat activitatea suspecților. Informațiile operative au condus la percheziționarea unui oficiu din Chișinău, administrat de un bărbat de 42 de ani din Ceadîr-Lunga, care gestiona transportul coletelor. În interior, oamenii legii au descoperit un colet cu recipiente metalice, camuflate sub forma unor conserve de fructe. În acestea se aflau 3 kilograme de mefedronă, ascunse în pachete ermetic închise.

Pentru a masca substanțele narcotice, traficanții au umplut unele recipiente cu prezervative pline cu apă, menite să creeze impresia că borcanele conțin produse alimentare lichide.

Drogurile erau transportate din Europa spre Republica Moldova cu autocare care traversau punctul vamal Leușeni–Albița.


Într-o altă acțiune, trei bărbați cu vârste de 21, 23 și 31 de ani au fost reținuți în flagrant, după ce au ridicat un colet similar ce conținea alte 6 kilograme de mefedronă, ascunse în șase borcane.

Operațiunea de reținere s-a desfășurat cu suportul mascaților de la „Fulger”. În total, polițiștii au ridicat 9 kilograme de mefedronă, cu o valoare estimată la peste 6 milioane de lei.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar autoturismul cu care se deplasau a fost ridicat în vederea sechestrării. Potrivit legii, persoanele implicate riscă până la 15 ani de închisoare.


Polițiștii și procurorii Procuraturii Chișinău, Oficiul Ciocana continuă investigațiile penale.


Citește mai departe

Moldova

Nori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.

Panică în capitala de nord a țării. Nori de fum dens și negru au împânzit aerul. Și asta, după ce o remorcă a luat foc. Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 31 octombrie în orașul Bălți. În jurul orei 11:45 a pervenit un apel la serviciul unic 112 precum că pe strada Industrială flăcările au cuprins remorca unui autocamion, parcată pe teritoriul unei întreprinderi.

Publicat

La fața locului au fost îndreptate patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că arde o semiremorcă încărcată cu cabluri, fara captractor. În imaginile surprinse de mai mulți martori și publicate ulterior pe rețelele sociale se poate vedea cum un nor de fum negru și dens se ridică spre cer. Acesta putea fi văzut de la o distanță chiar și de câțiva kilometri.

Datorită intervenției operative ale pompierilor, incendiul a fost localizat către ora 11:50 și lichidat complet către ora 12:05. În urma arderii au fost distruse bunurile materiale încărcate. Potrivit ofițerului de presă din cadrul IGSU, Liliana Pușcașu, din fericire, în urma celor întâmpate nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști în cadrul unei anchete demarate.



Citește mai departe

Moldova

Viteză scump plătită pe traseul M-1: Un șofer a rămas fără permis, după ce a fost surprins circulând cu 165 km/h.

Viteză extremă pe șoseaua Chișinău–Dubăsari! Un șofer grăbit a fost surprins de polițiștii de la Secția Escortă și Misiuni Speciale a Inspectoratului Național de Securitate Publică, în timp ce circula cu nu mai puțin de 165 de kilometri pe oră, mult peste limita legală, pe traseul M-1.

Publicat

Bărbatul de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism de lux, a fost imediat oprit și documentat conform legislației în vigoare. Pentru fapta sa, el riscă o amendă de 2.500 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de până la 45 de zile.

Reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică amintesc șoferilor: conducerea cu viteză excesivă reprezintă un pericol real pentru viață și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic. Respectarea limitelor de viteză reduce riscul accidentelor grave și salvează vieți.


Citește mai departe

topul săptămânii