Rețele de socializare

Moldova

Contrabandă transportată cu trenul Chișinău-București: Peste 600 de pachete cu țigări, transportate ilegal din Moldova spre România

Polițiștii de frontieră și ofițerii vamali din România au depistat peste 13.000 de țigarete în trenul de pe ruta Chișinău-București. Cele 608 de cutii erau ascunse în cutia panoului electric de pe exterior.

Publicat

Cazul a fost înregistrat pe data de 6 octombrie. Responsabilii din cadrul Serviciului Vamal și Poliției române de Frontieră au efectuat controlul amănunțit al vehiculului.

În urma controlului amănunțit efectuat, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cutia panoului electric, pe exteriorul trenului, cantitatea de 13.060 ţigarete (608 pachete), cu timbru de acciză Republica Moldova.

S-a constatat că întreaga cantitate de țigări îi aparține unui bărbat care deține cetățenia României și Republicii Moldova. Individul are 32 de ani și era pasager al trenului.


Persoana a recunoscut că țigările îi aparține și că urma să le vândă pe piața neagră din România. Valoarea totală a produselor de tutungerie depășește 9000 de roni.


Moldova

/VIDEO/Un bărbat a fost răpit în plină stradă, la Băcioi. S-a întâmplat sub ochii trecătorilor.

Scene rupte din filmele de acțiune pe străzile din Băcioi. Un bărbat de 42 de ani a fost răpit ziua în amiaza sub privirile șocate ale trecătorilor. Victima ar fi fost doborâtă la pământ, apoi urcată cu forța într-o mașină, care rapid a plecat de la locul faptei. Incidentul strigător la cer a fost surprins de câteva camere de supraveghere instalate în zonă.

Publicat

Șocați, martorii scenei au sesizat imediat poliția. Oamenii au declarat că bărbatul a fost agresat și urcat forțat în vehicul, asta chiar dacă unii trecători au încercat să intervină pentru a salva victima.
În scurt timp de la demararea anchetei, polițiștii au stabilit cine s-ar face vinovat de răpire. Acesta s-a dovedit a fi fostul angajator al bărbatului, la care ultimul activa în gospodărie. În timpul acțiunilor de investigație, polițiștii l-au găsit pe bărbatul răpit în locuința suspectului. Luat la întrebări, bănuitul în vârstă de 44 de ani a declarat că a recurs la răpire pentru că bărbatul îi datora o sumă de bani și urma să muncească din contul datoriei.
În consecință, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat de răpire, acesta riscă de la 3 la 6 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Figurine de colecție, la vamă. Un moldovean riscă să fie cercetat penal pentru contrabandă cu articole din porțelan.

Riscă să fie cercetat penal pentru contrabandă cu bunuri de colecție. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, care a fost prins de oamenii legii cu bunurile ascunse și nedeclarate în vehicul.

Publicat

Mai exact, în după-amiaza de 9 aprilie, la punctul vamal Leușeni, s-a prezentat, penru formalitățile de control, un moldoven la volanul unui autocar. Acesta se deplasa din Marea Britanie spre Republica Moldova. Luat la întrebări, conaționalul a comunicat autorității vamale că transportă bagaje neînsoțite, menționând că toate bunurile sunt indicate în declarație. Cu toate acestea, în cadrul controlului vamal, în cala autocarului au fost depistate, în cutii de carton, 24 de articole din porțelan și figurine de colecție, nedeclarate. Potrivit Serviciului Vamal, bunurile erau însoțite de certificate autentice. Acum, valoarea lotului urmează a fi stabilită, însă, potrivit investigațiilor preliminare, prețul unui singur articol variază între 1.000 și 2.500 de euro. Bunurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă. Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, dacă valoarea bunurilor transportate depășește suma de 400.000 de lei, fapta se califică ca infracțiune de contrabandă, iar persoana culpabilă de asemena infracțiune riscă peseapsă penală. Dacă vorbim de persoane fzice, acesta riscă amendă în mărime de până la 150.000 de lei sau cu închisoare de până la 3 ani. De asemenea, persoana juridică se pedepsește cu amendă de până la 300.000 de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.


Citește mai departe

Moldova

Polițist, cercetat pentru șpagă. Omul legii ar fi pretins 1000 euro în schimbul unui permis de conducere.

Un polițist de patrulare din nordul țării este cercetat pentru trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins mijloace financiare ilicite de la o persoană pentru a o ajuta să-și perfecteze permisul auto de categoria „C”.

Publicat

Polițistul este bănuit că ar fi pretins 1000 de euro, iar în schimb ar fi promis că îi poate influența pe angajații Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto Bălți. Mai exact, omul legii i-ar putea determina pe aceștia să adopte o decizie favorabilă în vederea promovării examenului de conducător auto la proba teoretică și practică pentru categoria „C”, cu ulterioara perfectare și eliberare a permisului de conducere.
În baza informațiilor acumulate, în dimineața de 10 aprilie ofițerii CNA au descins cu percheziții în locuința, dar și în automobilul polițistului. Bărbatul și-a recunoscut vina și în prezent este cercetat în stare de libertate. Potrivit legislației în vigoare, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii