Moldova
/VIDEO/ Doi bărbați și două femei – cercetați penal: Au luat în avans 1.500.000 lei pentru două apartamente din Chișinău
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice, cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță cercetarea a patru persoane, într-o schemă de vânzare a două apartamente din Chișinău, pentru care au primit ilegal arvune de circa 1,5 milioane lei, de la trei cumpărători, în aprilie-septembrie 2023.
Liderul schemei este un fost deținut, care-și ispășise pedeapsa pentru mai multe infracțiuni, inclusiv pentru scheme de înșelare a persoanelor. Recent, acesta tocmai fusese eliberat din Penitenciarul nr. 9-Pruncul, timp de două săptămâni, înainte să fie reținut și plasat în Penitenciarul nr.13-Chișinău, în acest dosar penal. Acesta l-a contactat pe un amic de-al său mai vechi de la libertate, care a pus pe roate schema, după care au implicat și cele două femei în schemă.
Mai exact, una dintre femei ar fi fost contactată în luna mai de către un proprietar de apartament din sectorul Botanica al capitalei, dintr-o casă nouă, cu suprafața de aproape 100 m/2. Ulterior, amicul deținutului și femeia care comunica cu proprietarul apartamentului ar fi convins un potențial cumpărător, pe care l-au ademenit cu un preț puțin mai redus decât cel de piață. Apoi, aceștia l-ar fi înșelat precum că dacă nu le achită o arvună de 30.000 euro, l-ar putea vinde altor cumpărători din lunga listă de așteptare.
Ulterior, aceeași schemă au aplicat-o și față de alte două victime, dintre care uneia i-ar fi propus un alt apartament (dintr-o altă casă nouă din vecinătatea apropiată), de la care au luat arvune de zeci de mii de euro, totalizate la aproximativ 1.500.000 lei.
La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), în privința fostului deținut și amicului său a fost aplicat arestul pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Acum, cele două femei au fost invitate de oamenii legii pentru prezentarea bănuielii de implicare în această escrocherie.
Investigațiile continuă, timp în care cei patru beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Moldova
/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de ofițerii antidrog, fiind bănuit că vindea marijuana în apropierea instituțiilor de învățământ universitar din Chișinău. Activitatea acestuia a fost documentată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.
Potrivit anchetei, bărbatul era „curier” într-un magazin online de droguri și își organiza singur rețeaua de distribuție. Pentru a nu fi depistat, ar fi închiriat un apartament în capitală, pe care îl folosea drept depozit. De acolo, pregătea drogurile pentru vânzare — marijuana era ambalată în plicuri de 1–2 grame și apoi ascunsă în diferite locuri, de unde cumpărătorii o ridicau.
Tânărul a fost reținut într-o zonă forestieră de lângă Cimișlia, în timp ce încerca să ridice o nouă partidă de droguri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat marijuana, cocaină, pastile psihotrope și un cântar de precizie.
Valoarea substanțelor interzise depistate este estimată la 200 de mii de lei.
Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare.
Moldova
„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.
A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.
Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.
Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.
Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.
Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Moldova
Captură de țigări la Aeroportul Chișinău: 430 de pachete – confiscate!
Funcționarii postului vamal Aeroport, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a produselor din tutun, pe direcția de ieșire din Republica Moldova – cursa „Chișinău–Londra”.
Ambii pasageri au optat pentru traversarea culoarului verde „Nimic de declarat”, însă comportamentul acestora a trezit suspiciuni, fiind direcționați pentru verificări suplimentare.
În urma controlului fizic detaliat al bagajelor, au fost depistate, în total, 430 de pachete de țigări nedeclarate.
În primul caz, asupra unui bărbat în vârstă de 51 de ani, deținător al dublei cetățenii Republica Moldova–România, au fost identificate 330 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ticsite în valiza de cală.
Ulterior, asupra unui alt pasager, în vârstă de 41 de ani, cu aceeași destinație, au fost depistate 100 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale.
Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate urmează a fi sancționate contravențional, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldovao zi în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova6 zile în urmăCaz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.
-
Moldova5 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova6 zile în urmăMașină făcută zob, la Pîrlița: Un șofer, descarcerat după ce s-a izbit de un copac. Ar fi adormit la volan.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.
-
Moldova4 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
-
Moldova5 zile în urmăCeartă între rude, sfârșită cu moarte: Un bărbat din Cantemir: condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omorul unchiului său.
