Moldova
/FOTO/ Ciuperci halucinogene şi substanţe interzise, descoperite la trei moldoveni, în vama română
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrători vamali au descoperit o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (cannabis) și ciuperci halucinogene, pe care trei tineri, cu cetățenie română şi Republica Moldova, le achiziționaseră pentru consum propriu.
În data de 02 august a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control trei persoane cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, doi tineri în vârstă de 28, respectiv 30 de ani și o tânără în vârstă de 34 de ani.
În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită în compartimentul torpedou și bagajele personale (ascunse în diferite ambalaje pentru a nu fi descoperite) o substanță vegetală de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (cannabis), în greutatea de aproximativ 20 de grame și aproximativ 80 de grame de ciuperci halucinogene.
Cu privire la cele constatate, persoanele au declarat că substanțele descoperite le aparţin şi le-au achiziționat pentru consum propriu.
Substanța descoperită și ciupercile halucinogene au fost ridicate, ambalate, sigilate și urmează a fi predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galați.
În cauză a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Teritorială Galaţi, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă calificată, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
//
Moldova
Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.
Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.
Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.
Polițiștii continuă să documenteze cazul.

Moldova
/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.
Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.
Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.
Moldova
/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.
„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.
Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.
Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldovao zi în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova6 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova3 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldovao zi în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
