Rețele de socializare

Moldova

O femeie s-a îmbătat și i-a dat foc concubinului. Bărbatul s-a ales cu multiple arsuri

O femeie din raionul Nisporeni a fost recunoscută vinovată de „violență în familie”, după i-a dat foc concubinului, cel din urmă având nevoie de îngrijiri medicale.

Publicat

Astfel, prin sentința Judecătoriei Ungheni din 31 iulie, inculpatei i-a fost stabilită o pedeapsă sub formă de 120 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, transmite Deschide.MD.

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs în seara zilei de 1 iulie 2022, într-o gospodărie din raionul Nisporeni. Femeia, fiind în stare de ebrietate, s-a luat la ceartă cu concubinul care lucra în curte. La un moment dat, văzând că bărbatul este stropit cu benzină, aceasta a aprins un chibrit și l-a aruncat în direcția acestuia.

În acel moment, în ospeție a venit un prieten al bărbatului, care l-a găsit rezemat de o ușă și l-a ajutat să sune la Serviciul 112. La scurt timp, la fața locului au venit oamenii legii și Ambulanța.


În urma incidentului, bărbatul s-a ales cu multiple arsuri de gradul I, II și III în regiunea feței, gâtului, mâinilor și pieptului, fiind transportat la Spitalul raional Nisporeni.

Fiind audiată, femeia și-a recunoscut integral vina. Aceasta a declarat că și concubinul se afla în stare de ebrietate și intenționa să o lovească, motiv pentru care a recurs la asemenea acțiuni.

Sentinţa poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii