Rețele de socializare

Moldova

Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o copilă pe o trecere de pietoni în sectorul Ciocana, a fost audiată astăzi în fața instanței

Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o copilă pe o trecere de pietoni în sectorul Ciocana, a depus în seara de 13 iunie mărturii în fața instanței. Femeia și-a recunoscut vinovăția.

Publicat

Avocatul părții vătămate susține însă că aceasta se încurcă în declarații. Dacă va fi găsită vinovată, șoferița riscă până la patru ani de închisoare cu privarea dreptului de a conduce unități de transport, scrie Jurnal.MD.

OLGA CULAI, mama minorei decedate: „Nu-mi plac răspunsurile ei. Nu-mi place faptul că avocatul său îi sugerează ce să răspundă. Declarațiile ei nu coincid cu cele pe care le-a făcut anterior. Nu o cred. Astăzi s-a victimizat. S-a făcut că are o durere. Dar eu? Că am pierdut copilul?”

Anterior, șoferița a solicitat o procedură simplificată a procesului. Acest lucru ar permite reducerea sentinței cu o treime. Astăzi, în fața instanței, femeia nu a putut răspunde la întrebările avocatei Doina-Ioana Străisteanu, care reprezintă interesele părții vătămate.


DOINA-IOANA STRĂISTEANU, avocatul părții vătămate: „Ea, de bună-voie, nesilită de nimeni, la ședința din opt iunie, a zis că este de acord cu toate probele acuzării, așa cum ele au fost colectate, dar astăzi la întrebările mele, ea spune că nu este de acord cu afirmațiile martorilor acuzării. Respectiv, sarcina mea a fost și este să îi testez sinceritatea, pentru că ea vrea reducerea sentinței prevăzute de Codul Penal, dar ca să o meriți, trebuie să fii sincer.”

Tot în ședința de astăzi, procurorul a prezentat un demers prin care a cerut prelungirea arestului la domiciliu în privința inculpatei.

OLESEA BOTEZATU, procuror: „Este necesară, după părerea acuzării, menținerea în stare de arest la domiciliu pentru a evita riscul eschivării de la prezentarea în fața instanței de judecată, pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și examinarea în termen rezonabil a prezentei cauze penale. De aceea, acuzarea insistă pe măsura preventivă – arest la domiciliu.”


Atât șoferița, cât și avocatul acesteia, au refuzat să discute cu presa. Apărătorul inculpatei a spus că va da declarații după finalizarea audierilor clientei sale. La sfârșitul lunii martie, o copilă de 12 ani a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni, de un troleibuz, în sectorul Ciocana al Chișinăului. Dacă va fi găsită vinovată, șoferița riscă până la patru ani de închisoare cu privarea dreptului de a conduce unități de transport.


Moldova

Tânăr înecat în Nistru: Victima se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.

Un tânăr a dispărut în apele Nistrului, iar câteva ore mai târziu a fost găsit fără viață. Tragedia s-a produs în dimineața de 31 iulie, pe plaja din Vadul lui Vodă.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 09:40, când un grup de tineri se afla la scăldat. La un moment dat, unul dintre ei a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei rămași la mal au dat alarma și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit scafandrii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au început căutările sub apă. Operațiunea a durat câteva ore.

În jurul orei 13:00, salvatorii au găsit și au scos la mal corpul neînsuflețit al tânărului, în apropiere de localitatea Pîrîta. Potrivit unor surse media, victima ar fi un tânăr de origine indiană.


Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.

În acest context, salvatorii vin cu un nou apel către populație: oamenii sunt îndemnați să se scalde doar în locuri amenajate și supravegheate, să evite consumul de alcool înainte de a intra în apă și să nu se aventureze la distanțe mari de mal.

De asemenea, părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii fără supraveghere, nici măcar pentru câteva clipe.


În caz de pericol, specialiștii recomandă apelarea imediată a Serviciului 112.

Citește mai departe

Moldova

Vecin cu intenții meschine: Un bărbat, condamnat după ce a drogat fosta vecină cu ajutorul unui desert.

O femeie a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert care conținea droguri. La aproape cinci ani de la incident, fostul său vecin, un bărbat de 29 de ani, a fost condamnat pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Publicat

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul s-a produs în decembrie 2021. Victima și inculpatul erau foști vecini și păstrau o relație de prietenie. Femeia a mers în vizită la bărbat, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Deși inițial a refuzat dulciurile, în dimineața următoare a acceptat să guste dintr-un desert oferit de acesta.

La scurt timp după ce a plecat, femeii i s-a făcut rău. Potrivit procurorilor, bărbatul nu a solicitat imediat intervenția ambulanței, iar starea victimei s-a agravat rapid. Femeia a început să aibă convulsii și să-și piardă cunoștința, fiind salvată după ce o trecătoare a apelat Serviciul 112. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Expertizele au confirmat prezența canabisului și benzodiazepinelor în organismul femeii, iar medicii au precizat că astfel de substanțe, în combinație cu alcoolul, pot provoca convulsii, pierderea cunoștinței și chiar deces.


Ulterior, în urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, oamenii legii au ridicat peste 10 grame de marijuana și rășină de cannabis. În instanță, bărbatul a recunoscut doar că deținea drogurile pentru consum propriu, însă a negat că le-ar fi introdus în desert.

Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane. Totodată, acesta va trebui să achite victimei 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 de lei pentru cheltuieli judiciare. Pentru infracțiunea de deținere a drogurilor, inculpatul a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ La un pas de suicid: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16. A fost salvat de pompieri.

Un tânăr de 27 de ani a pus pe jar salvatorii și polițiștii din Chișinău, după ce a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Costin.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iulie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:0, iar la fața locului au fost trimise de urgență două echipaje de salvatori.

Potrivit primelor informații, tânărul recursese la acest gest după o ceartă cu soția.

Pentru a preveni o tragedie, pompierii au instalat o pernă gonflabilă de salvare în fața blocului, în timp ce polițiștii și salvatorii au încercat să-l convingă să renunțe.


După mai multe minute de negocieri, intervenția s-a încheiat cu succes. Tânărul a fost convins să coboare în siguranță, evitându-se astfel un deznodământ tragic.

Cazul este documentat de oamenii legii, iar circumstanțele urmează să fie stabilite.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii