Moldova
/VIDEO/ O grupare criminală organiza transportarea ilegală a oamenilor în SUA
O grupare criminală care ducea ilegal, contra unor sume de până la 15 mii euro, cetățeni ai R. Moldova și Ucrainei în SUA, prin Mexic, dar și în statele UE, deconspirată: sute de pașapoarte și sume importante de bani, depistate la capii grupului criminal.
Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 28 și 40 de ani, sunt suspectați de crearea unei grupări criminale organizate. Aceștia sunt acuzați că timp de aproape un deceniu ar fi pus la cale o schemă prin care, în schimbul a 15 mii de euro, ofereau clienților posibilitatea să ajungă ilegal în Statele Unite ale Americii, prin Mexic, precum și în țări ale Uniunii Europene. Pentru a obține acest rezultat, suspecții ar fi falsificat contracte de muncă și permise de ședere.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale, membrii grupării criminale „vânau” clienții pe rețelele de socializare, iar ulterior erau invitați în oficiile închiriate din Chișinău. Clienții trebuiau să achite o taxă și să prezinte acte false despre salariul și averile mari, astfel încât să obțină vize turistice de la Consulatul Mexicului din București, România. Schema continua și pe teritoriul SUA, acolo unde clienții erau ajutați să ceară azil autorităților americane, astfel încât să obțină dreptul de ședere și de muncă.
Aceeași schemă era aplicată și pentru obținerea vizei de muncă în state europene. În schimbul a 250-650 de euro, clienții călătoreau ilegal spre Germania, Belgia, Olanda, Franța și alte state ale Uniunii Europene, cu depășirea termenului de ședere de 90 de zile.
În cadrul documentării cazului, oamenii legii au descins cu 29 de percheziții în oficiile, dar și la domiciliile celor patru suspecți. În rezultat, procurorii au ridicat peste 380 de pașapoarte ale cetățenilor Moldovei și Ucrainei, dar și contracte fictive de muncă în Polonia. De asemenea, au fost ridicate sume importante de bani și patru automobile c ear fi provenit din activitatea ilegală.
Trei dintre persoanele reținute și-au recunoscut vina și colaborează cu autoritatea de investigație. La solicitarea procurorilor trei au fost plasați în arest la domiciliu, iar în privința altei persoane a fost aplicat controlul judiciar. În prezent investigațiile continuă, iar autoritățile colaborează cu Ambasada Statelor Unite la Chișinău în vederea identificării tuturor persoanelor cărora le-a fost organizată migrația ilegală în SUA de către grupul criminal organizat.
Moldova
/VIDEO/ Arme și muniții, descoperite la Hîncești: Un bărbat, suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
Arme, muniții și accesorii pentru acestea, găsite în casa unui bărbat de 59 de ani din Hîncești. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, iar acum încearcă să afle de unde provin armele și dacă au fost puse în circulație ilegal.
Bărbatul este suspectat de deținere și punere ilegală în circulație a armelor și munițiilor.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit mai multe obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul penal. Printre acestea erau arme, muniții și accesorii pentru arme, toate deținute, potrivit anchetatorilor, fără acte legale.
Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili de unde au fost procurate armele și în ce condiții au ajuns în posesia bărbatului. Totodată, oamenii legii încearcă să afle dacă acesta ar fi avut complici sau dacă armele și munițiile au fost transmise și altor persoane.
Bărbatul este cercetat penal, iar până la o eventuală decizie definitivă a instanței beneficiază de prezumția nevinovăției.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de închisoare, cu sau fără amendă de până la 67.500 de lei.
Moldova
/VIDEO/ Girofarul face minuni: Un cerșetor, care mima probleme locomotorii, s-a vindecat imediat ce a văzut polițiștii.
O nouă „minune” pe străzile capitalei, surprinsă de polițiști. Un bărbat de 42 de ani a fost prins în timp ce apela la mila trecătorilor, folosindu-se de un scaun cu rotile. Doar că, în momentul în care oamenii legii au intervenit, acesta ar fi demonstrat că se poate deplasa fără probleme.
Bărbatul a fost observat de echipajul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, în timp ce solicita bani de la trecători și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lăsând impresia că ar avea probleme locomotorii.
Polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili situația reală. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu prezenta probleme medicale care să-i limiteze deplasarea. Mai mult, în momentul intervenției, acesta s-ar fi ridicat din scaunul cu rotile și s-ar fi deplasat fără niciun sprijin.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentarea cazului. În urma verificărilor, acesta a fost sancționat contravențional.
Poliția reamintește că folosirea unor metode înșelătoare pentru a obține bani de la cetățeni poate atrage răspundere conform legii și îndeamnă oamenii să fie atenți atunci când oferă ajutor persoanelor care apelează la mila publică.
Moldova
/VIDEO/ Dosarul aurului de 19 milioane de lei ajunge în instanță: Trei suspecți, trimiși în judecată.
Cei trei moldoveni cercetați în dosarul celor nouă lingouri de aur, în valoare de peste 19 milioane de lei, ajung în fața magistraților. Procurorii PCCOCS au trimis în judecată presupusul instigator și cei doi complici ai săi, după ce aurul a fost descoperit în luna februarie, la vama Leușeni.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei trei ar fi pus la cale schema și ar fi avut și rolul de autor al tentativei de contrabandă. Bărbatul a venit în calitate de pasager în Moldova cu microbuzul care transporta colete din afara țării. Dar, înainte de a ajunge la frontieră, acesta ar fi apelat la doi complici – proprietarii microbuzului și persoana care angaja șoferii.
Cei doi i-ar fi indicat locul unde aurul putea fi ascuns pentru a trece de controlul vamal. Lingourile au fost puse într-o ladă cu scule și piese de schimb din compartimentul marfar al microbuzului.
Planul nu a mers însă până la capăt. La vama Leușeni, inspectorii Serviciului Vamal au găsit într-o pungă neagră șase lingouri de aur, învelite în folie alimentară. În același loc erau ascunse și alte trei fragmente de lingouri.
În total, au fost ridicate peste 7 kilograme de aur, cu o valoare estimată la peste 19 milioane de lei.
Bărbatul acuzat că ar fi organizat transportul susține că ar fi găsit aurul în Belgia, într-o cutie ruginită, în timp ce lucra la renovarea unei case. Procurorii spun însă că acesta ar fi făcut și declarații false în vamă, afirmând că nu avea nicio legătură cu aurul descoperit.
După depistarea metalului prețios, oamenii legii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în nordul țării. În urma investigațiilor, celor trei le-au fost formulate acuzații pentru tentativă de contrabandă.
Acum, după finalizarea urmăririi penale, dosarul ajunge în instanță. Procurorii PCCOCS au expediat cauza Judecătoriei Chișinău, unde urmează să fie examinată și să se decidă dacă cei trei sunt vinovați.
În cazul presupusului instigator, procurorii au adăugat și acuzația de declarație mincinoasă, acesta recunoscându-și parțial vina.
Între timp, microbuzul folosit la transport a fost pus sub sechestru, iar aurul ridicat a fost transmis spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat.
Pentru contrabandă, legislația prevede pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani. Iar pentru declarații mincinoase, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova5 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova4 zile în urmăDe pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.
-
Moldova5 zile în urmăMinor trimis după gratii: A fost condamnat la închisoare pentru distribuirea drogurilor.
-
Moldova4 zile în urmăFurtuna a făcut prăpăd: Copaci doborâți, acoperișuri smulse și intervenții în lanț ale salvatorilor.
