Rețele de socializare

Moldova

12 ani închisoare pentru doi soți din Cahul și pentru un tânăr din Galați, după ce au traficat două tinere nevoiașe în Germania

Procurorii PCCOCS, Oficiul „Sud” au obținut condamnarea a trei persoane la 12 ani închisoare, printre care și un tânăr din România, într-un dosar de exploatare sexuală.

Publicat

Faptele au avut loc în iarna lui 2017, atunci când cele două tinere au primit oferte de muncă în Germania. Ambele tinere sunt din familii nevoiașe și locuiau într-un sat din Cahul, iar prima tânără avea și un copil de 5 ani la întreținere. Aceasta a fost abordată de către doi soți din sat cu vârsta de peste 65 de ani. Femeia din cuplu are studii superioare și activa într-o întreprindere de stat în sat, într-o funcție care presupunea interacționarea cu populația și, deci, era informată despre familiile care ar fi fost „ispitite” de oferte de muncă cinstită și bănoasă peste hotare. Bărbatul, la rândul său, îi era cunoscut mamei victimei ca și prieten al soțului fiicei, fapt care i-a inspirat încredere, chiar dacă ginerele era separat de fiică.

În context, cei doi soți învinuiți i-au propus tinerei mame oferta de muncă în Germania, în calitate de chelneriță, cu un salariu lunar minim de 400-500 euro. Sosită acolo, însă, tânăra s-a pomenit într-un bordel, unde a fost constrânsă să presteze și servicii sexuale, după ora nouă seara, când termina munca la tejghea. Pe lângă aceasta, prestau servicii și tinere din Africa, Cuba, Bulgaria și România.

La scurt timp, a sosit și a doua victimă din Cahul – Moldova, consăteana ei, care și ea era în stare financiară precară, așa cum a călătorit cu bilet achitat din banii împrumutați de la cei doi învinuiți. De altfel, prima victimă a luat și ea cu împrumut 40 de euro de la aceștia pentru alimentație în timpul călătoriei, pe care i le-a returnat, la revenire. Aceasta deci fiindu-le situația financiară, tinerele au fost constrânse să presteze servicii sexuale.


Victimele însă au decis să revină în Moldova peste o lună, iar una din ele a și depus plângere la autorități împotriva celor trei care le-au organizat exploatarea sexuală. În context, aceștia prin diferite metode – atât directe, cât și de la distanță și prin terți – le-au determinat să depună declarații mincinoase în fața oamenilor legii, în cazul reclamat. Totuși, autoritățile de investigație și cea judecătorească au coraportat toate probele și declarațiile tuturor persoanelor implicate în dosar și au stabilit adevărul, iar cei trei sunt acum învinuiți și de influențarea tinerelor ca să depună declarații mincinoase.

Sentința pronunțată de Judecătoria Cahul le-a stabilit celor trei și interdicția părăsirii Moldovei până la rămânerea definitivă a actului judecătoresc, timp în care potrivit legii aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Braconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.

Cinci păsări incluse în Cartea Roșie au fost găsite împușcate, într-o singură zi, pe malul unui lac din apropierea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre acestea se numără și un cocostârc negru, în vârstă de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de cercetători internaționali în timpul primei sale migrații spre Africa.

Publicat

Potrivit Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, pasărea, pe nume Lembe, s-a născut în nordul Letoniei și era al treilea pui dintr-un cuib monitorizat de mai mulți ani cu ajutorul unei camere.

Pe 19 august, cocostârcul a fost echipat cu un inel și un transmițător GPS, după care și-a început migrația. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina, iar la începutul lunii septembrie a ajuns în Republica Moldova.

În seara zilei de 6 septembrie, semnalul transmițătorului s-a oprit brusc în nordul țării. Reprezentanții SPPN au ajuns la coordonatele indicate de dispozitiv și au găsit pasărea moartă pe malul lacului din apropierea satului Pîrjota.


În aceeași zonă au fost descoperite și patru exemplare de lopătar, specie periclitată și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Păsările au fost găsite moarte, atât în apă, cât și pe mal. În apropierea cocostârcului negru a fost identificat și un cartuș de alice.

Cazul a fost sesizat imediat Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcani, iar autoritățile au început investigațiile.


Expertiza veterinară a arătat că, cocostârcul negru a fost lovit de alice care i-au penetrat craniul și i-au provocat hemoragii cerebrale masive. Pasărea avea, de asemenea, fracturi la ambele aripi și alte traumatisme grave.

Între timp, Ministerul Mediului a anunțat, în dimineața zilei de 17 septembrie, că expertiza balistică și veterinară a confirmat prezența alicelor în toate cele cinci păsări. Potrivit ministerului, cazul este investigat ca infracțiune penală, fiind vorba despre folosirea armelor împotriva unor specii protejate.

Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite. Ministerul Mediului califică situația drept un caz de braconaj, iar prejudiciul calculat depășește pragul contravențional.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii cere autorităților să stabilească toate circumstanțele în care au fost ucise cele cinci păsări și să tragă la răspundere persoanele vinovate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.

Un tânăr de 29 de ani a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri din capitală. Acesta ar fi acționat în calitate de curier pentru o rețea de distribuire a substanțelor narcotice și ar fi primit indicațiile prin intermediul unui canal de Telegram.

Publicat

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Centru l-au surprins în momentul în care plasa drogurile destinate consumatorilor. În timpul intervenției, tânărul a predat benevol câteva pachețele cu PVP, cunoscută drept „sare”, pe care le avea asupra sa.

Verificările au continuat, iar oamenii legii au mers și la celelalte ascunzișuri pregătite anterior. În mai multe locații din capitală au fost găsite și ridicate alte pachete cu droguri, care, potrivit poliției, urmau să ajungă la consumatori.


Tânărul a fost reținut și dus la audieri. Procurorii au cerut instanței arestarea acestuia, iar judecătorii au dispus plasarea lui în arest pentru 30 de zile.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul exact al suspectului în distribuirea drogurilor.

Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, tânărul riscă de la 2 până la 5 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Riscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.

Trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți la sfârșitul lunii aprilie 2026 într-un dosar de corupție, au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi însușit o parte din banii depistați asupra unei persoane reținute în sumă de 3.000 de dolari și 10.370 de euro.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra persoanei reținute, oamenii legii au depistat în total 25.300 de dolari și 14.320 de euro. Banii nu ar fi fost consemnați corespunzător în acte procesuale la momentul identificării și nici nu ar fi fost împachetați sau sigilați pentru a le asigura păstrarea și integritatea.

Ulterior, înainte de consemnarea oficială a banilor în procesul-verbal de percheziție, cei trei polițiști ar fi însușit 3.000 de dolari și 10.370 de euro din sumele depistate.

Într-un alt dosar, alături de alți trei angajați ai IP Botanica, învinuiții sunt acuzați de corupere pasivă și corupere activă, comise în circumstanțe agravante. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi pretins și primit sistematic sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală, de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.


Cauza penală a fost trimisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, aceștia riscă o amendă de la 57.500 la 92.500 de lei sau închisoare de până la 6 ani. În ambele cazuri, instanța poate dispune și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru un termen de la 2 la 5 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii