Rețele de socializare

Moldova

Caz ieșit din comun, la Călărași. Un bărbat ar fi violat în mod pervers fiicele minore ale concubinei sale

Un bărbat a fost dat pe mâna poliției de către concubina acestuia, după ce i-ar fi vioalt de mia multe ori fiicele minore. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:20, într-o localitate din raionul Călărași.

Publicat

Conform informațiilor preliminare, o tânără în vârstă de 29 de ani a alertat poliția despre faptul că concubinul ei, un bărbat de 51 de ani, i-ar fi abuzat fiicele, scrie pulsmedia.md.

Este vorba despre două copile de 9 și respectiv 11 ani, de care individul ar fi abuzat în repetate rânduri și le-ar fi violat în mod pervers.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, dar și veridicitatea celor declarate de către tânăra de 29 de ani.


 


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii