Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Escrocherii din pușcărie: Un deținut a obșinut banii de pe carduri bancare străine

Un tânăr de 24 ani, deținut în Penitenciarul nr. 4 din orașul Cricova, este cercetat penal pentru escrocherii cu carduri bancare.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta, acționând prin intermediul unei persoane aflată la libertate, ar fi sustras mijloace băneşti din conturi bancare în sumă de peste 7 000 de lei. Ca urmare a investigațiilor forțele de ordine au stabilit că schema ilegală a fost pusă la cale în luna ianuarie.

Deținutul împreună cu complicele său, prin intermediul aplicaţiei mobile de tip „Internet/Mobile Banking” și fără utilizarea reală a cardului, efectuau ilicit transferuri bănești online de la card la card, cauzând victimelor prejudicii materiale considerabile.Urmare a perchezițiilor effectuate în celula deținutului, polițiștii au depistat și ridicat un telefon mobil, o cartela SIM și o agendă cu înscrisuri. Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale.

Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă în mărime de la 32600 lei la 67500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.


echipa.md


Advertisement

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii