Moldova
/VIDEO/ Ar fi expoatat prin muncă mai mulți moldoveni în țările UE. Cinci indivizi din Moldova, România și Austria, reținuți
Activitatea unui grup infracțional, specializat în trafic de persoane și organizarea migrației ilegale în scop de profit, a fost destructurat de ofițerii Direcției investigații „Centru”, în comun cu procurorii PCCOCS și în colaborare cu angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane.
În speță, suspecții cinci la număr, cu vârste cuprinse între 45 și 60 de ani, cetățeni ai Moldovei, României și Austriei, pe parcursul anului 2021, sub pretextul angajării la un serviciu oficial și bine plătit în țările Uniunii Europene, au recrutat și transportat mai mulți moldoveni. Aceștia le perfectau actele de identitate românești false și contractele individuale de muncă în baza acestor acte de identitate false, pentru care ulterior le-au înaintat datorii și i-au impus să activeze în diferite tipuri de construcții. Persoanelor nu le-au fost create condițiile promise din start și salariul stabilit, exploatându-le astfel prin muncă forțată.
În urma acțiunilor întreprinse s-a mai stabilit că suspecții aveau roluri bine determinate de transportatori și organizatori, unul la moment se află pe teritoriul Austriei, fiind și responsabil de confecționarea buletinelor de identitate românești false pentru victime.
Astfel, polițiștii au stabilit că, pe parcursul la un an, suspecții ar fi transportat peste 10 persoane, încasând sume care variau de la 10 000 la 20 000 de lei, impuse părților vătămate pentru transportare, perfectarea actelor de identitate românești false, cazare si mâncare.
La data de 16 martie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul unui complice din Republica Moldova și în automobilele acestuia, de unde au ridicat pachete cu droguri și anume cânepă mărunțită gata pentru consum, înscrisuri de ciornă cu calcularea orelor de lucru a părților vătămate, copia actelor de identitate românești false cu poza părților vătămate ce erau folosite pentru angajarea în câmpul muncii, precum și folosite pentru libera deplasare în spațiul UE, telefoane mobile precum și diferite acte cu datele de identitate false ale părților vătămate folosite în Austria.
Suspectul de 60 ani, a fost anterior condamnat la privațiune de libertate pe un termen de 15 ani. Acesta este cercetat în libertate.
Conform legii penale, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă în scopul identificării și atragerii la răspundere penală a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii.
Moldova
/VIDEO/ „Influenceri”, pe mâna poliției: Doi tineri, suspectați că promovau și vindeau droguri pe rețelele sociale.
Peste 12 milioane de urmăritori și un conținut care, potrivit poliției, ar fi promovat consumul de droguri. Un cuplu din Chișinău a ajuns în arest, fiind suspectat nu doar de promovarea substanțelor narcotice pe rețelele sociale, ci și de comercializarea lor.
Timp de două luni, ofițerii Direcției Antidrog au urmărit activitatea unui bărbat de 25 de ani și a concubinei sale, o tânără de 21 de ani, cetățeană a Federației Ruse. Cei doi administrau conturi pe rețelele sociale cu un public de peste 12 milioane de urmăritori. Potrivit anchetatorilor, prin aceste conturi ar fi fost promovat consumul de droguri, iar în unele cazuri, substanțele ar fi fost și vândute.
Anchetatorii au identificat și un client. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, cetățean al Ucrainei, care ar fi cumpărat droguri de la cei doi pentru consum propriu.
Pe 16 septembrie, polițiștii au descins într-un imobil de lux închiriat de cuplu. Acolo au găsit marijuana, hașiș și mefedronă, dar și cântare de precizie și telefoane care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
Percheziții au fost făcute și la domiciliul bărbatului de 51 de ani, unde a fost găsită marijuana.
Potrivit poliției, în momentul reținerii, cei doi suspecți ar fi opus rezistență, ar fi avut un comportament agresiv și i-ar fi amenințat pe oamenii legii.
Instanța a dispus arestarea lor pentru 30 de zile. Cuplul este cercetat pentru mai multe infracțiuni, inclusiv promovarea consumului de droguri pe rețelele sociale și comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 20 de ani de închisoare.
Poliția le recomandă părinților să fie atenți la conținutul pe care îl urmăresc copiii pe rețelele sociale și la persoanele pe care aceștia le urmăresc. Oamenii legii îndeamnă părinții să verifice periodic activitatea online a copiilor, pentru a preveni contactul acestora cu persoane sau conținut care promovează consumul de droguri.
Moldova
Tragedie matinală la Clocușna: Un șofer a decedat după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-o fâșie forestieră.
Tragedie pe un traseu din nordul țării. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o fâșie forestieră. Nenororcirea s-a produs în dimineața de 22 septembrie, în localitatea Clocușna din raionul Ocnnița.
Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în zona împădurită.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit traumatisme grave, care i-au provocat decesul. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Poliția documentează cazul, iar pe faptul accidentului a fost inițiat un proces penal.
Moldova
/VIDEO/ Un bărbat, suspectat de comercializarea drogurilor: Peste 30 de ascunzișuri, descoperite.
31 de ascunzișuri cu droguri de tip PVP au fost descoperite în mai multe sectoare ale Capitalei. Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi distribuit droguri prin intermediul ascunzișurilor.
Potrivit anchetei, bărbatul ar fi fost implicat în plasarea și comercializarea substanțelor narcotice către consumatori din municipiul Chișinău.
În urma unei percheziții autorizate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat două cântare electronice de înaltă precizie, pachețele folosite pentru ambalarea drogurilor și două telefoane mobile despre care oamenii legii presupun că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.
Examinarea telefoanelor a permis identificarea locațiilor unde ar fi fost ascunse drogurile. Astfel, polițiștii au depistat și ridicat 31 de ascunzișuri cu PVP, amplasate în diferite sectoare ale Capitalei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate în distribuirea drogurilor.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova7 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
-
Moldova6 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmăIntervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ A încercat să fugă și a căzut: Un motociclist, urmărit ca în filme de polițiști în sectorul Rîșcani.
