Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Doi membri ai organizației criminale „Machena” – cercetați penal, după ce ar fi estorcat peste 1500 euro de la un bărbat revenit de peste hotare

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI,de comun cu procurorii PCCOCS, documentează pentru șantaj doi membri ai organizației criminale conduse de hoțul în lege „Machena,” după ce ar fi estorcat de la un bărbat peste 1500 euro.

Publicat

Bărbatul șantajat este din municipiul Chișinău și are vârsta de 42 de ani. Acesta a fost abordat de bănuiți la scurt timp după ce revenise de la muncă din străinătate. Aceștia au pretins că dânsul le datorează suma pretinsă – bani pe care în final i-au obținut ilegal, după ce i-au aplicat lovituri cu pumnii în regiunea capului și l-au amenințat cu moartea.

După denunțul victimei, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger,” oamenii legii au desfășurat miercuri percheziții în automobilele și domiciliile bănuiților. Ulterior ridicării a 1200 euro și 500 lire sterline – bani care ar fi fost estorcați prin șantajul investigat, a telefoanelor mobile și altor obiecte relevante investigațiilor, bănuitul cu vârsta de 52 de ani din Călărași a fost reținut, iar cel de-al doilea cu vârsta de 32 de ani din Chișinău a fost anunțat în căutare.

Cei doi bănuiți sunt în libertate de circa patru ani, după ce au fost anterior judecați pentru jaf, iar cel din Călărași și-a ispășit pedeapsa și pentru omor.


Urmează ca procurorii PCCOCS să determine necesitatea aplicării arestului preventiv în privința bănuitului reținut, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. Pe parcursul urmăririi penale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații

Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.

Publicat

Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.

La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.


Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți

Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.


Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.


La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

Moldova

Val de operațiuni antidrog în nord și centru: minori recrutați, curieri pe Telegram și capturi de peste jumătate de milion de lei

Poliția a desfășurat în ultimele zile mai multe operațiuni antidrog în nordul și centrul țării, descoperind rețele care recrutează minori, ascunzători folosite de curieri online și depozite improvizate de substanțe interzise.

Publicat

La Chișinău și Strășeni, o grupare formată din tineri de 16–19 ani – elevi în colegii și centre de excelență – a fost destructurată după două luni de investigații. Aceștia vindeau PVP („sare”) și mefedronă prin Telegram. În urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri în valoare de aproximativ 200.000 de lei, iar patru tineri, inclusiv doi minori, au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

La Drochia, o percheziție la un bărbat de 42 de ani, anterior cercetat pentru infracțiuni similare, a dus la ridicarea drogurilor vegetale în valoare de 200.000 de lei și a accesoriilor de consum. Ancheta continuă.


La Bălți, trei tineri de 19 ani, originari din Drochia, au fost prinși în timp ce porționau și ascundeau hașiș pentru un magazin de droguri de pe Telegram. Polițiștii au confiscat droguri în valoare de 60.000 de lei. Cei trei au fost reținuți pentru 72 de ore.

La Ialoveni, o percheziție la un bărbat de 38 de ani a scos la iveală plicuri și sacoșe cu substanțe vegetale asemănătoare cannabisului, precum și aparate pentru consum. Valoarea capturii: 30.000 de lei. Testul narcologic al suspectului a ieșit pozitiv.

La Ungheni, polițiștii au găsit marijuana în locuința unui bărbat de 39 de ani, iar testele biologice au confirmat consumul. Substanța a fost ridicată pentru expertiză.


În total, valoarea drogurilor ridicate depășește 500.000 de lei. Toate cazurile sunt în curs de investigare, iar poliția avertizează că rețelele folosesc tot mai des minori și aplicații online pentru distribuție.

Citește mai departe

topul săptămânii