Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ (+18) O femeie a ajuns în reanimare după ce o mașină a dat peste ea, apoi s-a izbit într-un perete. Momentul impactului

Accident de coșmar în satul Chițcani din raionul Slobozia. O șoferiță a doborât cu mașina un copac, apoi s-a izbit în peretele unui magazin.

Publicat

Totodată, aceasta a accidentat un pieton care trecea prin preajmă. Totul a avut loc în data de 14 martie. Potrivit milițienilor din regiune, la volan se afla o tânără de 22 de ani.

Aceasta ar fi ieșit la depășirea mașinii care mergea în fața ei, însă, în acel moment, șoferul din față, de 72 de ani a început brusc să ocolească o groapă de pe șosea. În încercarea de a evita impactul cu mașina din față, șoferița a pierdut controlul volanului, a lovit un copac, a tamponat o femeie de 78 de ani, iar mai apoi s-a izbit în peretele magazinului.

Bătrâna a fost dusă la spital cu răni grave la cap și internată în secția de reanimare. Șoferița a scăpat nevătămată. Investigațiile continuă.





Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii